Iată cum arată Gina Matache, mama Deliei!- Foto

08 02. 2017, 15:19

Apariţia specială a zilei a fost chiar doamna Gina Matache, mama artistei. Delia nu se astepta la această vizită, mai ales că tocmai vorbise în intervenţia live de pe scena „iUmor” cu mama sa, care se afla la „Acces direct”, unde era invitată.

Într-o pauză, când juraţii aşteptau un nou concurent pe scenă, d-na Gina a venit cântând „mulţi ani trăiască”, însoţită de doi instrumentişti. Artista s-a emoţionat, iar mama ei l-a rugat pe Mihai Bendeac să aibă grijă de fiica sa.

Ziua Deliei la filmare a început tot cu cântec, artista fiind aplaudată de publicul iUmor imediat ce a intrat în platou şi toată lumea i-a cantat „La mulţi ani”. Ea a fost felicitată şi de colegii de pupitru, Mihai Bendeac şi Cheloo, dar şi de concurenţii zilei veniţi să îi impresioneze pe juraţi. 

Filmarile celui de-al treilea sezon al emisiunii „iUmor” sunt în toi, iar cei trei juraţi sunt în fiecare zi luaţi prin surprindere de momentele cu care se prezintă concurenţii în faţa lor. Unii dintre aceştia le-au stârnit hohote de râs, alţii i-au făcut să se ridice în picioare şi să aplaude, iar alţii i-au lăsat pur şi simplu cu gura căscată.