Presedintele clubului Poli Timisoara, Marian Iancu, a declarat ca gruparea pe care o conduce incearca sa ii transfere in pauza competitionala din iarna pe jucatorii Cosmin Contra si Paul Codrea de la Getafe, respectiv AC Siena.
„Ne intereseaza si Contra si Codrea. Intotdeauna am dorit sa-i aducem la Timisoara. Noi incercam sa-i aducem pe amandoi in aceasta iarna, pentru ca vrem sa aducem ce e mai bun pentru Poli Timisoara. Nu cred insa ca pentru Codrea se va pune problema in iarna asta. Noi incercam, dar nu cred. Contra este insa aproape”, a spus Iancu.
Oficialul clubului banatean a explicat ca deocamdata nu poate discuta despre sumele oferite cluburilor Getafe si Siena pentru transferul celor doi fotbalisti, dar a lasat sa se inteleaga ca acestia au clauze de reziliere in contractele lor. „Ei au problemele lor contractuale de care noi trebuie sa tinem cont. Nici unul nu este la final de contract si nu vor putea transferati gratis. Sa vedem, pentru ca trebuie sa tinem cont si sa depasim clauzele lor contractuale. Nu pot sa vorbesc acum de sumele pe care le oferim pentru cei doi. Sunt negocieri atat cu Getafe, cat si cu Siena. Dar pentru astfel de lucruri exista un tipic, anumite protocoale”, a adaugat presedintele gruparii Poli Timisoara.
Intrebat daca salariile oferite celor doi componenti ai echipei nationale a Romaniei sunt de nerefuzat, Marian Iancu a raspuns: „Exista un raport calitate-pret. Un raport pe care Poli Timisoara l-a respectat intotdeauna”.
Contractul lui Cosmin Contra cu clubul spaniol Getafe expira la 30 iunie 2008, in timp ce intelegerea lui Paul Codrea cu gruparea italiana AC Siena se incheie la finalul sezonului 2008-2009.