Hummer contra Hummer

Hummer este masina pe care daca o ai la drive test incerci sa gasesti o locatie care sa aduca fie cu Everestul, fie cu varful K2 din Himalaya. Noi am zis ca adevaratul calcai al lui Ahile pentru acest monstru ar fi o zona aglomerata, cu stradute inguste, pline de masini parcate neglijent.

Am 22 de ani, 162 de centimetri si imi place sa ma alint (acum nu va ganditi la prostii). Cum se alinta o fata… se duce la cumparaturi – nu ma etichetati acum ca pe un mic alintat, pentru ca am observat, in ultima vreme, acest pattern comportamental si la barbati. In ziua de azi, exista o singura problema: securitatea. Am adus vorba de acest lucru pentru ca, la cei 162 de centimetri ai mei, lumea are tendinta sa ma considere o cantitate neglijabila; imaginati-va ce patesc in trafic, singurul loc – recunosc – pe care barbatii il revendica, si pe buna dreptate, ca fiind al lor.

Daca ar fi dupa mine, cred ca cel mai bine m-ar prinde o mica bestie decapotabila care prinde suta intr-un interval rezonabil de 5-7 secunde. Dar sunt constienta ca portbagajul unei astfel de masinute nu mi-ar permite sa exploatez la maximum nevoia de a merge la cumparaturi.

Bine, daca nu poate fi mica, rapida si decapotabila, atunci fie mare, neagra si puternica! Nu stiu ce spun ceilalti cand ma vad, dar eu cred ca am facut o alegere buna: Hummer. Si, ca sa nu regret, am zis sa fie H1 si H2.

In cele ce urmeaza, va voi povesti o zi din viata mea la cumparaturi. M-am intalnit cu prietenii si am pornit – sincer sa fiu nu prea aveam chef de facut piata, mai mult voiam sa imi fac de cap prin oras cu masina. Unde puteam sa ma duc cu doua masini care ar trece examenul de incorporare in orice armata din lume si sa le pun in valoare, adica sa fac lumea sa isi suceasca gatul cand le vede?

Bucurestiul Vechi, cu al sau Han al lui Manuc, cu stradutele acelea pietruite si inguste, flancate de cladiri pline cu buline rosii, stiti voi – acea zona a Bucurestiului care ar avea un aer atemporal, daca nu ar aduce, prin coloratura, mirosuri s.a.m.d., cu celebra Curte a Minunilor. Am constientizat in acel labirint de stradute dimensiunile imense ale celor doua Hummer-uri. Pe o intrare proiectata pentru doua sensuri, cei 2.200 mm latime ai lui H1 – asta fara a lua in calcul oglinzile retrovizoare – au facut ca prezenta mea acolo sa fie asociata cu o aplicatie militara. Am parasit repede habitaclul auster dar cu un farmec aparte, cazon as spune, al Hummer-ului 1 si m-am adapostit in H2. Trebuie sa spun ca aceasta trecere reprezinta un soc, pentru ca luxul, confortul si ergonomia din H2 contrasteaza puternic cu aspectul arhaic din H1. Daca ar fi sa va povestesc cate ceva despre cele doua modele, iata cam ce as avea de spus:

Hummer 1. Sorgintea militara a conceptului este prezenta la fiecare pas: ergonomie totala a comenzilor pentru postul de conducere, un motor care, intr-o proportie destul de mare, se afla amplasat in interior si lipsa oricarui accesoriu inutil. Versiunea civila beneficiaza de un tratament mai bland, in sensul ca se regasesc la ea scaune cu tapiterie din piele si un sistem audio extrem de puternic, care ofera o auditie la un nivel calitativ decent. Totusi, accesul in masina este oarecum anevoios, cel putin pentru persoanele ca mine, care „au rau de inaltime”. Pentru a va construi o imagine fidela a dificultatilor pe care le intampin la urcarea si coborarea din masina, este de ajuns sa va spun ca garda la sol are 40 cm, permitand traversarea unor ape de pana la 76 cm adancime.

Hummer 2. Interiorul nu are nimic in comun cu cel al lui H1; de altfel, intreaga masina este construita dupa alt concept. Desi complet, interiorul nu difera cu nimic de al oricarui alt SUV american. Doar prezenta siglei peste tot iti aduce aminte unde te afli. Locurile din fata sunt, cum ar spune americanii, OK; in spate insa lucrurile se complica, in special atunci cand vine vorba de plimbatul unor persoane mai inalte de 1,85 m. Plafoniera are ceva cu aceste persoane, le bate la cap (sau in cap, mai bine zis) in permanenta, spunandu-le: „Nu va plac, iesiti afara!” Acum ati inteles de ce am optat si pentru H2, spuse eroina noastra de 162 cm.

Ambele masini sunt un deliciu pentru cei comozi, gratie transmisiei automate cu patru trepte. Tractiunea este integrala permanenta, iar abilitatile in teren accidentat sunt excelente, insa aici trebuie facuta o precizare. In cazul H1, virilitatea in off-road este greu de egalat de catre vreun alt tot-teren de serie. H2 ne rezerva insa niste surprize destul de neplacute. Garda la sol de doar 25 cm, electronica de la bord (care te elimina ca element activ) si cutia automata reduc masina la o simpla pedala de acceleratie. In cazul unor obstacole mai serioase si al unei aderente scazute, singura alternativa ramane troliul unui H1. Toate acestea sunt verificate.

Am uitat sa va povestesc: dupa aventura din centrul Capitalei, am evadat – paradoxal, tot aproape in centrul Capitalei – in off-road. Traseul a avut un grad de dificultate mediu spre mic, dar zapada si gheata au contribuit la sporirea spectacolului. Despre H1 nu sunt multe de spus, cuvantul care ar caracteriza cel mai bine evolutia lui fiind: naturalete. Nimic nu pare sa poata impiedica inaintarea acestui mutant. Am incercat acelasi traseu cu H2; ei bine, a fost una dintre erorile pe care nu le voi mai repeta. Multi ati putea spune: „Bine, dar ce poti cere de la o fata?” Acuma ce sa zic, poate ati avea dreptate, dar eu stiam ca este totusi Hummer, o masina pe care o tot vad prin filmele americane si care nu moare nici atunci cand sucomba personajul principal. M-am inselat amarnic – si am constatat acest lucru in clipa cand am ramas suspendata cu H2 pe o movilita. Doua masini, doua concepte total diferite.

Eu (sa nu credeti ca este vorba de fetita miniona de la inceput), autorul, raman fidel Hummer-ului 1.

Mediafax