Hulu lansează seria “Iron Mike”, despre Mike Tyson, iar acesta nu este deloc încântat
Hulu a anunțat că miniseria “Iron Mike”, despre pugilistul american Mike Tyson, este gata de lansare. Seria de opt episoade difuzată pe platforma aflată sub umbrela The Walt Disney Company a fost realizată de aceeași echipă care se află în spatele producției “I,Tonya” și relatează viața controversată, sălbatică și tragică a lui Mike Tyson, una dintre cele mai cunoscute figuri din sport.
Mike Tyson nu este de acord cu “Iron Mike” și spune că nu este o poveste autorizată
Tyson nu este tocmai încântat de decizia celor de la Hulu, iar, printr-un mesaj publicat pe platforma Instagram, acesta a anunțat că o poveste autorizată despre viața și cariera sa este în curs de dezvoltare și va apărea în următoarele zile. Potrivit ABC News, Tyson nu apare în această miniserie și nu a fost implicat în producție.
Imediat după anunțul făcut de Hulu, Tyson a declarat că nu este deloc surprins de decizia Disney. “Anunțul platformei Hulu de a lansa această miniserie, mai ales fără nicio compensație, nu este deloc surprinzător. Să faci acest anunț chiar în luna istoriei persoanelor de culoare (Black History Month) dovedește lăcomia companiei și faptul că pentru ei sunt mai importanți dolarii decât respectul pentru drepturile oamenilor de culoare. Hollywood-ul ar trebui să arate mai multă sensibilitate în legătură cu experiențele oamenilor de culoare, mai ales după toate întâmplările din 2020 legate de acest subiect”, a scris acesta.
Potrivit People, Tyson chiar a cerut oamenilor să boicoteze platforma.
Seria “Iron Mike” este creată de scenaristul Steven Rogers, iar producător executiv este Claire Brown.
CITEȘTE ȘI: Mike Tyson, din nou pe marele ecran
Mike Tyson: ”Am fost abuzat și batjocorit în copilărie”
Foto: Profimedia Images