Hugh Laurie, rolul principal într-un nou thriller medical

10 01. 2016, 07:00


Mai multe episoade din noul serial „Chance” vor fi regizat de Lenny Abrahamson, cineastul care a regizat în ultimii ani două filme apreciate de public şi criticii de cinema – „Frank” (2014) şi „Room” (2015).

Potrivit site-ului Deadline.com, actorul britanic Hugh Laurie va interpreta rolul principal în thrillerul medical „Chance”.

Produs de Hulu, noul serial se inspiră dintr-un roman scris de Kem Nunn şi prezintă povestea unui medic specialist în neuropsihiatrie, care ajunge să se implice într-un conflict intens cu soţia abuzivă a unuia dintre pacienţii săi. Problema este că femeia respectivă lucrează pentru poliţie.