Horrorul SF regizat de cineastul premiat cu Oscar Jordan Peele „Nu/ Nope” a debutat pe primul loc ]n box office-ul nord-american, cu încasări de 44 de milioane de dolari.
Vânzările de bilete au fost ușor sub previziunile de 50 de milioane de dolari ale producătorilor și se situează între cele obținute de primele două filme ale lui Peele, „Get Out”, din 2017 (care a debutat cu 33 de milioane de dolari), și „Us”, din 2019 (71 de milioane de dolari).
Filmul îl reunește din nou pe Peele cu câștigătorul premiului Oscar Daniel Kaluuya („Get Out”, „Judah and the Black Messiah”), căruia i se alătură Keke Palmer („Hustlers”) și Steven Yeun („Minari”, „Okja”). Ei sunt locuitorii unui oraș izolat din California care devin martorii unei descoperiri stranii și înfiorătoare, ce ar putea fi un OZN, potrivit Cinemagia.
Vezi trailerul mai jos:
Liderul box office-ului nord-american de săptămâna trecută, „Thor: Iubire și tunete/ Thor: Love and Thunder”, de la Disney, a coborât pe locul al doilea, cu încasări de 22,1 milioane de dolari. Cu aproape 600 de milioane de dolari încasate la nivel mondial, filmul a depășit deja două dintre cele trei predecesoare ale sale, „Thor”, din 2011 (335 de milioane de dolari), și „Thor: The Dark World”, din 2013 (446 de milioane de dolari). Însă pare puțin probabil deocamdată să atingă succesul „Thor: Ragnarok” (2017), care a avut încasări de 853 de milioane de dolari. Regia „Thor: Love and Thunder” este semnată de Taika Waititi, iar din distribuție fac parte, alături de cineast, Chris Hemsworth, Natalie Portman, Christian Bale, Karen Gillan și Tessa Thompson.
Podiumul este completat de ȚMinionii 2/ Minions: The Rise of Gru”, cu încasări de 17,7 milioane de dolari. Filmul regizat de Kyle Balda, Brad Ableson și Jonathan del Val are acțiunea plasată imediat după evenimentele din primul lungmetraj din franciză, în anii 1970. Gru, elev de școală, are ambiția de a se alătura unui grup de superticăloși.
Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în America de Nord este completat de „Acolo unde cântă racii/ Where the Crawdads Sing”, de Olivia Newman (10,33 de milioane de dolari), „Top Gun: Maverick”, de Joseph Kosinski, cu Tom Cruise în rolul principal (10 milioane de dolari), „Elvis”, de Baz Luhrmann (6,29 de milioane de dolari), „Paws of Fury: The Legend of Hank” (3,87 de milioane de dolari), „Telefonul negru/ The Black Phone”, un horror cu Ethan Hawke în rolul principal (3,45 milioane de dolari), „Jurassic World: Dominația/ Jurassic World: Dominion”, cu 2,96 de milioane de dolari, și de „Mrs Harris Goes to Paris” (1,35 de milioane de dolari).
CITEȘTE ȘI: 10 filme preferate ale starurilor favorite de la Hollywood (Video)
Foto: Profimedia Images