Rusoaica Svetlana Horkina are șansa sa egaleze recordul de trei titluri europene la individual compus, deținut de fosta gimnasta Nadia Comaneci, ca urmare a absenței sportivelor române la ediția din acest an a Campionatelor Europene, care debuteaza, joi, la Patras (Grecia), se arata într-un material prezentat de AFP.
Horkina are deja în palmares doua titluri europene, cîștigate în 1998, la Sankt-Petersburg, și în 2000, la Paris, în timp ce Nadia Comaneci este singura gimnasta tripla campioana europeana (1975, 1977 și 1979).
„Gimnasta rusa, care nu le va mai avea drept adversare pe sportivele din România, trebuie sa faca fața doar compatrioatei sale Anna Pavlova, campioana naționala en titre”, noteaza AFP.
Agenția France Presse reamintește, de asemenea, ca, în urma cu doi ani, echipa Rusiei a pierdut titlul european în concursul individual compus rezervat junioarelor, care a revenit româncei Sabina Cojocar. „Vor putea sportivele ruse sa obțina o victorie totala, atît la individual, cît și pe echipe, chiar daca junioarele conduse de antrenorul Octavian Belu, spre deosebire de senioare, vor fi într-o forma foarte buna?”, scrie AFP.
În concursul rezervat senioarelor, România va fi reprezentata de o singura sportiva, Oana Petrovschi, în timp ce în concursul de junioare va evolua o echipa formata din cinci gimnaste, Floarea Leonida, Alexandra Eremia, Iuliana Chindea, Elena Velicu și Monica Roșu.
La aceasta ediție a Campionatelor Europene de gimnastica artistica de la Patras vor participa 119 sportive din 32 de țari.
Sursa: www.mediafax.ro