Horia Vîrlan – Copilăria, cheia succesului în bucătărie

-De ce sînteţi atît de rău cu invi­taţii din emisiune?
Nu rău, doar foarte critic. Eu judec cu ochii omului cu experienţă în bucătărie. Nu mă deranjează că unii dintre invitaţi habar n-au de reţete, ci dezordinea şi com­bi­naţiile alimentare fără nici o logică.

– Dvs. unde aţi învăţat re­gu­lile bu­cătăriei?

Din liceu, mi-am dat seama că n-o să de­vin inginer, cum era moda, ci bucă­tar. Am terminat totuşi un an de fa­cu­l­­tate. După 1990, am avut con­tracte mai ales în afara ţă­rii. Pri­ma oară, am plecat în Ungaria, a­poi am ajuns în Marea Bri­tanie.

Despre englezi, numai de bine. Pot să spun că iubesc gusturile fine şi produsele de ca­litate. Asta cînd nu se îmbată atît de ta­re încît nu mai au capacitatea să sim­tă ce li se pune în farfurie. Ulterior, am ajuns în Statele Unite, unde am lu­crat într-un restau­rant marocan unde totul era natural şi de cea mai bună calitate. În paralel, am avut şi o slujbă part time la o piz­zerie, un­de mîncarea lăsa foarte tare de do­rit…

– Dacă aţi avut succes în Vest, de ce acum lucraţi din nou în Ro­mânia?
Mi-era dor de familie. Soţia mea nu m-a însoţit niciodată în contractele pe ca­re le-am avut în afara ţării. Apoi, am doi copii şi îmi doream să fiu lîngă ei. Iar americanii doar par deschişi şi prie­te­noşi.

– În ţară, cu ce vă ocupaţi îna­in­te de emisiunea de la Prima?
Mi-am făcut o firmă care consiliază al­te firme din do­meniul alimentar. Spre exemplu, înfiinţez fir­me de ca­tering sau res­tau­rante. Acesta e domeniul în ca­re mă simt ca peştele în apă şi, chiar dacă nu mai sînt bucătar cu normă întreagă, nu pot să mă las de meserie.

Top 10 tendințe în Rochii de Mireasă (P)

Cea mai bună re­ţetă: prăjitura Horia

– Acasă sînteţi bucătar cu nor­mă întreagă?
Înainte de a veni acasă, o rog pe soţia mea să îmi pre­gătească alimentele. Apoi vin eu şi le combin. Spre exemplu, în urma cu cîteva seri, am fă­cut văcuţă cu mazăre… Cred că mîn­ca­rea e doar un com­bus­tibil cînd sîntem singuri şi o de­cla­raţie de dragos­te atunci cînd o îm­păr­ţim cu altci­neva, în special cu familia.

Şi în viaţa nebună pe care, cred, o a­vem cu toţii, prepararea cinei e unul dintre puţinele mo­mente gin­gaşe ale zilei. Aşa că nu ar trebui să ne gîn­dim la gătit ca la o povară.

– Înseamnă că în emisiune sîn­teţi atît de critic pentru că nu vedeţi astfel de… de­claraţii de dra­go­ste?
Nu neapărat, ci, repet, pentru că văd toate gre­şelile posibile.

– Cu ce ar putea cineva să vă încînte culinar?
Sînt puţine lucruri din bucătărie care să îmi ofere surprize. Pentru mine, în­cîn­tarea culinară vine doar din prepa­ra­te­le care îmi amintesc de co­pi­lă­rie. Am cre­scut în Ardeal, alături de o bu­ni­că ca­­re ştia să gătească orice.

Îmi a­min­tesc că facea o prăjitură cu cremă, în mai multe straturi, cu multă ca­cao. Nu ştiu cum se numea acea reţetă, nici nu mă interesează. Îi spun prăjitura Ho­ria pentru că e o amintire specială din copilăria mea.

– Acesta ar fi un sfat: găteşte lu­crurile care te-au încîntat cînd erai mic?
Poate fi. Copilăria ne lasă cele mai pu­ter­nice amintiri. Cu siguranţă, în min­tea fiecăruia dintre noi există un gust de­licios, pe care îl asociem cu prima par­te a vieţii noastre.

Cireaşa de pe tort – joi, 19.30, Prima TV