Horia Vârlan se întoarce la „Cireaşa de pe tort”
Cel de-al 13-lea sezon va debuta pe 15 octombrie, de la ora 19.30, la Prima TV. Înainte de acest transfer, vestitul bucătar Horia Vârlan şi-a încărcat bateriile pe coasta de vest a Franţei: „Voi avea multe de comentat, căci sunt cu guşa plină”, a declarat bucătarul pentru click.ro.
Foto: Prima TV
Ca şi în sezoanele anterioare, în fiecare săptămână vor fi prezente în platoul emisiunii câte patru vedete, care îşi vor testa abilităţile culinare. Iar miercurea va fi difuzată o ediţie specială care va conţine cele mai nostime faze din săptămâna precedentă.
Între timp, foştii prezentatori ai emisiunii ”Cireaşa de pe tort” sunt angajaţi în alte proiecte. Codruţ Kegheş face parte din echipa “Cusurgiilor”, iar Remus Nica pregăteşte un show culinar online.