Horia Tecău și Max Mirnîi, în finala de dublu de la Beijing
Tenismanul elvețian Stanislas Wawrinka a abandonat proba de dublu de la Beijing, unde făcea cuplu cu sârbul Novak Djokovici, astfel că perechea Horia Tecău/Max Mirnîi (România/Belarus) s-a calificat în finala turneului, a anunțat, joi, L’Equipe.
Wawrinka, care a fost învins, joi, în optimile de finală ale probei de simplu de americanul Sam Querrey, a declarat forfait pentru semifinala de dublu, care urma să aibă loc vineri.
Conform ATP, elevețianul a suferit o accidentare la piciorul drept.
În finala probei de dublu de la Beijing, Horia Tecău și Max Mirnîi îi vor întâlni pe învingătorii partidei dintre perechea Daniel Nestor/Leander Paes (Canada/India), cap de serie numărul unu, și cuplul italian Fabio Fognini/Andreas Seppi.