Horia Brenciu va fi tătic

25 06. 2012, 11:35
1-horia-brenciu-alice-dumitre

Artistul Horia Brenciu va primi cel mai frumos cadou la aniversarea celor 40 de ani de viață: un copil!

Iubita vedetei, Alice Dumitrescu (44 de ani) – producător TV, îi va dărui lui Horia un copil, despre care nu se știe dacă va fi fată sau băiat. Alice și Horia au o relație din 2006. Alice mai are două fete, dintr-o relație anterioară.

„Stimați meseni. Acum în anul de grație 2012 tind să duc la îndeplinire tripticul omului realizat: copac plantat, apartament achitat, și…ce mai era….aaa, copilul! Anul acesta, de 40 de ani nu puteam să primesc un cadou mai frumos decât un prinț sau o prințesă moștenitoare!”, a spus artistul.

„Când mi s-a dat vestea, eram pe scenă; sper că atunci când va veni pe lume eu să fiu spectatorul. Acum sunt cu adevărat în Țara Minunilor, cu Alice cu tot!”, a mai declarat Horia Brenciu.