Horia Brenciu, surpriză de la soţie: ”Un bilet de adio?!”
Aniversarea de anul acesta îl găseşte pe Horia Brenciu în Statele Unite ale Americii, după ce soţia sa i-a făcut o surpriză cum nu s-ar fi aşteptat, aşa cum el însuşi mărturiseşte. .”Nu m-a mai surprins nimeni aşa tare, de multă vreme. Eu îmi făceam planuri legate de de ziua mea, pe cine să invit, ce să pun pe masă… în fine… Nevastă-mea a venit tam-nesam, cu două săptămâni în urmă şi mi-a zis că vrea să-mi dea în avans cadoul pentru ziua mea şi mi-a înmânat un plic. Să fie o felicitare, ceva bani, un bilet de adio?! Totul era posibil! Ei bine, era un bilet la un spectacol. Până aici, nimic senzaţional, numai că spectacolul era la New York… Aşa că iată-mă în New York, la “Hamilton”, spectacolul pe care visam de multă vreme să îl văd. Drept răasplată pentru acest cadou, m-am hotărât s-o duc pe nevastă-mea pe Statuia Libertăţii – ştiţi, ea suferă de rău de înălţime”, a glumit Horia Brenciu, care astăzi împlineşte 49 de ani.
Iar surprizele nu s-au încheiat aici în această vacanţă! ”Am adăugat şi eu ceva în program! O întâlnire la Washington DC cu Jeremy Ragsdale, câştigătorul meu de anul trecut de la X Factor, dar Alice nu ştie nimic! Vorba aceea, surpriza la surpriză trage! Mai mult decât atât, m-am gândit să-i fac un cadou şi lui Jeremy: să-l invit în turneul meu naţional din Noiembrie, când voi aniversa 25 de ani de la prima emisiune televizată! Răspunsul lui îl voi afla curând. Ne-am dat întâlnire la Casa Albă!”, a încheiat juratul ”X Factor”.
În acest timp, telespectatorii vor putea vedea duminică, de la ora 20.00, la Antena 1, o nouă ediţie ”X Factor” plină surprize şi multe talente ce merită descoperite.