Horia Brenciu și Alex Bogdan, detectivi în sezonul 2 „Masked Singer România”
Horia Brenciu și Alex Bogdan sunt primii doi detectivi care vor încerca să descopere, în cel de-al doilea sezon al show-ului „Masked Singer România”, ce vedete își ascund identitatea sub măștile spectaculoase.
Și în acest an, celebrități din toate domeniile vor intra în show-ul „Masked Singer România”. Purtând măști și costume, din cap până-n picioare, vedetele vor oferi informații care să-i ajute sau să-i încurce și mai tare pe detectivi, în încercarea de a descoperi cine sunt ele, potrivit unui comunicat remis Apropo de Pro TV.
Muzicianul Horia Brenciu își ocupă locul de detectiv experimentat în show-ul „Masked Singer România”. Dacă în primul sezon a reușit să afle numele mai multor vedete care se ascundeau sub măști, în acest an își propune să fie și mai agil: ”O dată pe an avem niște cazuri de rezolvat. Aici, la Masked Singer România, de fiecare dată când văd un personaj, mă dedublez. Acel copil din mine iese la suprafață bucurându-se de toate măștile, iar în acest sezon are de ce să se entuziasmeze pentru că avem măști pe care nu le-a văzut nici Parisul, nici Londra, nici Tokio, nici New York. De cealaltă parte, adultul din mine încearcă rapid să scormonească detaliile biografice, să intre sub pielea personajului, să-l ghicească, lucru din ce în ce mai greu pentru că ni se dau indicii cu țârâita. O voce suavă, o mișcare de umeri sau o gambă mai mică sau mai mare, nu pot să te conducă rapid la personaj. Norocul meu e că am o echipă de detectivi unică în lume! Nu mai vorbesc de prezentator… Prieteni de-ai mei! ;-)”.
Actorul Alex Bogdan își va folosi talentul de imitator pentru a se apropia de măști și a le face să-i ofere mai multe indicii. ”Vă salut, oameni buni, mulțumesc că v-ați răpit din timp să citiți această declarație. Așadar, fără s-o mai lungesc, declar pe propria răspundere că am acceptat provocarea Masked Singer România și voi fi noul detectiv!!! 🙂 Am emoții foarte mari, compania este selectă, este plăcută, este numai bună pentru un show de zile mari. Așteptările mele sunt întrecute în fiecare zi. N-am fost pus niciodată față în față cu o energie așa mare, râdem foarte mult în fiecare zi. Abia aștept să ne vedeți!”, a spus Alex Bogdan.
Numele celorlalți detectivi ai show-ului vor fi dezvăluite în curând.
CITEȘTE ȘI: UEFA Euro 2020: Meciul Austria-Ucraina i-a adus Pro TV poziția de lider în audiențe
Pro TV aduce în România formatul „Căsătoriți pe nevăzute”
Echipa „Visuri la cheie” a dat startul înscrierilor pentru sezonul 8 al emisiunii difuzate de Pro TV
Foto: Pro TV