Horia Brenciu, atac la Ştefan Bănică!

22 08. 2017, 11:44

În această iarnă, Horia Brenciu va petrece Crăciunul în mijlocului celei mai mari familii ale sale: publicul. Artistul pregăteşte pregăteşte în această iarnă primul său show de Crăciun, la Sala Palatului, care se anunţă a fi deja evenimentul anului 2017. „Dincolo de hit-urile mele consacrate, voi cânta pentru prima dată piese de sărbătoare! Vor fi piesele mele de Craciun, vor fi colindele româneşti şi vor fi celebrele melodii americane, Christmas Carols! Un mixaj pe sufletul meu! Toate pentru prima data pe scena Sălii Palatului, în interpretarea mea şi a invitatilor mei.

Trebuie să marturisesc faptul că de mult vreau să le cânt, dar niciodată nu m-am potrivit cu luna în care au fost planificate concertele de la Sala Palatului. E o emoţie nouă pentru noi şi mor de curiozitate să văd reacţia publicului la tot ce vom cânta, în decembrie, în premieră.

La compozitiile originale, cele care vor fi cântate pentru prima dată pe scena Sălii Palatului, repetiţiile au început încă din luna iulie, iar Horia Brenciu preconizează ca peste 50 de artişti să urce pe scenă pe 9 şi 10 Decembrie. „Orchestră, balet, invitaţi, reni, cadouri, familie, copii… Cred că vom fi peste 50 de suflete şi evident, Mos Craciun! Stuff-ul HB Media Entertainment va rămâne în culise. Cel puţin, va încerca… ”, descrie artistul în câteva cuvinte atmosfera din acele zile de sărbătoare. În ceea ce priveşte prezenţa pe scenă a familiei sale, Horia Brenciu nu este sigur cine  îi va onora invitaţia, pe care el a lansat-o deja. Fără îndoială, însă „Crăciun fără familie, nu se poate! Poate va cânta Maria sau Andreea sau chiar Toma sau Mina… I-am întrebat, dar deocamdată toţi au emoţii şi n-au putut să-mi spuna nimic precis… ”, spune artistul.

Pentru al şaselea an de când concertează la Sala Palatului, cel mai efervescent showman al României, împreuna cu orchestra lui promit două spectacole într-unul singur. Hiturile, piesele noi, invitaţii surpriză şi momentele de poveste vor crea cadrul perfect pentru sărbătorirea Crăciunului. Pe 9 şi 10 decembrie cuvântul de ordine este SĂRBĂTOARE, iar aceasta se va resimţi în fiecare melodie ce va fi cântată pe scena Sălii Palatului, dar şi în bucuria şi darurile pe care artisul le va împărţi publicului său, mai ceva ca un Moş Crăciun.