“Cu o zi înaintea filmării, am avut cele mai mari emoţii din viaţa mea pentru că e primul videoclip la care am participat. Totodată, a fost şi pentru prima dată în viaţa mea cînd, pe parcursul celor 17 ore de filmare, am ascultat toate indicaţiile regizorilor şi am fost cel mai cuminte băiat de pe planetă”, a declarat artistul. Filmat la Palatul Ghica din localitatea Căciulaţi, videoclipul este la fel vesel ca şi piesa “Funky Party”: Horia conduce, alături de membrii trupei care sînt şi ei tot medici, un spital în care sînt internaţi numai oameni în vîrstă. Asistentele medicale sînt de fapt nişte dansatoare care, împreună cu medicii, predau pacienţilor lecţii de funk. Ideea clipului se învîrte în jurul unui miniconcert, unde pacienţii sînt aduşi în sala de festivităţi a spitalului pentru o reprezentaţie de funk susţinută de Horia Brenciu şi orchestra sa.
Doctor funkolog!
”Prin clipul piesei