Honeywell mizeaza pe creierul inginerilor români
Centrul, unde vor lucra pâna la sfârșitul anului 25 de ingineri, va gândi soluții pentru automatizarea fabricilor americanilor din Estul Europei. Acesta este unul din puținele semnale care arata ca economia româneasca merge pe drumul dezvoltarii prin cunoaștere, în care cercetarea și dezvoltarea sa fie motorul de creștere. Deocamdata, cheltuielile la acest capitol arata o prapastie fața de Occident.
Decizia Honeywell de a plasa în România și o divizie de inginerie, cu oameni care sa proiecteze software industrial, adica sa gândeasca soluții care sa fie aplicate în toate diviziile din Europa Centrala și de Est ale companiei, arata ca economia româneasca poate miza pe gândire pentru a crește.
Practic, americanii trec în România, deocamdata la o scara redusa, de la „manufacturing” la „thinking”, adica ceea ce în ultimii 20 de ani a ridicat economia americana la cel mai înalt nivel al productivitații, lasând în urma europenii.
„Inginerii (n.r. – angajați de Honeywell la București) vor crea soluții care vor ajuta la o automatizare mai buna a fabricilor industriale ale companiei de pe piețele din Europa de Est”, spun oficialii corporației americane.
Honeywell este prezent deja pe piața româneasca cu capacitați de producție de piese, subansamble și turbosuflante pentru industria auto, precum și cu structuri de vânzari de echipamente, cu un volum de afaceri de circa 200 mil. $ pe an.
Prin investiții în modernizarea și automatizarea procesului de producție, fabrica a trecut suucesiv de la producția inițiala de piese și subansamble auto la cea de turbosuflante, o afacere cu valoare adaugata mai mare. Honeywell are acum 460 de angajați pe piața româneasca.
Un alt grup industrial puternic, concernul german Siemens a anunțat la începutul acestui an ca va dubla numarul de ingineri softiști din România, în cadrul companiei Siemens VDO România de la Timișoara. Mai precis, în perioada urmatoare, numarul softiștilor români ai Siemens va crește de la 500 la 1.000 de oameni.
Un alt exemplu este cel al gigantului IT Oracle. Recent, oficiali Oracle au spus ca la București vor fi inaugurate trei centre de suport tehnic, datorita „nevoii de noi resurse de competența”. Primul centru Oracle va deveni operațional în iunie cu un nucleu de zece specialiști, în timp ce la al doilea centru vor lucra în faza inițiala circa 30 specialiști.
Astfel, inginerii și softiștii români, cu înalta calificare și mâna de lucru mult mai ieftina fața de colegii din Occident, sunt acum „vânați” acasa de catre giganții industriali ai planetei, dupa ce ani la rând au fost ei înșiși destinația „exodului de creiere „dinspre România sau alte state sarace.
Și economiștii români sunt preocupați de competitivitatea economiei. Chiar în aceasta saptamâna au fost lansate pe piața doua lucrari care analizeaza economia româneasca în contextul strategiei de la Lisabona, facute de Societatea Economica Româna și Centrul Român de Politici Economice (CRPE).
Lansata în 2000, aceasta strategie își propune ca pâna în 2010 economia UE sa devina cea mai competitiva și dinamica economie bazata pe cunoaștere din lume”. Mijlocul principal este creșterea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare pâna la 3% din PIB, dar cu implicarea puternica a sectorului privat, care sa susțina doua treimi din aceste cheltuieli.
Conform acestor lucrari, finanțate din bani europeni, România sta prost la acest capitol, dar nu pe toate planurile. Astfel, banii care merg în cercetare dezvoltare sunt puțini, dar România are parametri buni în ceea ce privește cunoștințele tehnice. Prin adoptarea unor politici agresive de cercetare-dezvoltare și inovare, economia româneasca ar putea arde etapele și ar putea ajunge din urma mai repede Uniunea Europeana, și deci și nivelul de trai din aceasta zona.
„România nu are timpul disponibil sa mai aștepte. Din pacate, nivelul actual de inovare din România pune în pericol nu doar competitivitatea generala a companiilor cât mai ales capacitatea acestora de a supraviețui integrarii în UE”, a spus Geomina Turlea, doctor în economie, unul din autorii studiului „Competitivitatea bazata pe inovare a economiei românești în contextul Strategiei de la Lisabona”, lansat ieri în cadrul CRPE.
Deocamdata însa, trei sferturi din exporturile României sunt constituie din produse cu valoare adaugata redusa, bazate pe forța de lucru ieftina.
„Producatorii români s-au cantonat pe cea mai de jos treapta a competitivitații, competitivitatea bazata pe costuri, mai ales pe costuri salariale scazute, și din aceasta cauza salariile ramân mici. Aceasta este politica minimezi rezistențe a producatorilor români. Abia trecerea pe o alta treapta a competitivitații, și anume cea bazata pe cercetare și inovare, va permite creșterea salariilor”, a spus Valentin Lazea, economist-șef al BNR.
România cheltuie circa 0,4% din PIB pe cercetare-dezvoltare, adica 180-190 milioane euro pe an, fața de media europeana de aproape 2%. Relația între PIB pe locuitor și nivelul cheltuielilor de cercetare-dezvoltare este evidenta: americanii lucreaza mai deștept, cu valoarea adaugata mai mare, și traiesc mai bine, adica sunt mai bogați. La fel, suedezii sau chiar, mai nou, irlandezii.
Situația din economie, în care legaturile dintre cercetatori și companii sunt foarte reduse, s-a oglindit însa foarte bine în structura celor prezenți la dezbarea lucrarii despre competitivitate lansata ieri de Centrul Român de Politici Economice. Astfel, au fost prezenți analiști, profesori, parlamentari sau oficiali, dar mai puțini reprezentanți ai oamenilor de afaceri, și chiar deloc lideri de companii implicate în cercetare-dezvoltare care sa aduca un punct de vedere practic asupra temei.
Creșterea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare pentru revigorare și creștere economica poate parea o lozinca, mai ales dupa anii comunismului când sloganurile cu cercetarea era la mare prețuire, sau în condițiile economiei sarace a României, dar exista companii care câștiga bani și se impun pe piața pe aceasta cale.
Și cum cel mai ușor (și ieftin) este sa faci cercetare-dezvoltare și sa inventezi produse cu hârtia și creionul, sau mai nou doar cu computerul, cei mai activi au fost în acest sector producatorii de software.
De exemplu, firma cu capital românesc Softwin, care are afaceri de câteva milioane de dolari, este una dintre cele mai inovative companii de IT, având în portofoliu peste 500 de aplicații. Produsul sau cel mai cunoscut, BITDefender, este un antivirus vândut în toata lumea.
O alta companie româneasca, GeCad, a vândut firmei Microsoft un antivirus, RAV, tranzacția fiind evaluata la câteva milioane de dolari.
Dar exista și cazuri de antreprenori industriali care și-au dezvoltat afaceri de la zero pornind pe aceasta cale, a inovarii.
Omul de afaceri Aurel Kober, fost inginer la Severnav Turnu Severin, s-a lansat în afaceri pe cont propriu în 1991 și a construit de la zero grupul Kober bazându-se foarte mult pe activitatea de cercetare, dezvoltare și inovație.
Dupa ce a reușit sa impuna ca brand autohton pe piața româneasca marca de vopsele Kober, antreprenorul din Turturești (lânga Piatra Neamț) vrea sa faca din centralele Motan un alt brand pe piața centralelor termice.
Grupul Kober concureaza astfel cu marci internaționale puternice precum Vaillant, Ariston sau Bosch, comercializate de importatori.
În 1999, Kober a înființat la Iași un compartiment de proiectare și concepție electronica și echipamente pentru a cauta soluții și idei noi. Din octombrie 2001 departamentul de proiectare s-a ocupat exclusiv de proiectarea centralelor termice, ce aveau sa intre pe piața în septembrie 2002.
Investițiile grupului Kober pâna acum depașesc 32 mil. euro, din care circa 20 mil. euro au fost alocați fabricii de lacuri și vopsele de la Turturești, iar circa 8 mil. euro în departamentul de cercetare și dezvoltare. Pentru centralele Motan, au fost alocate numai în perioada 2003 – 2004 pâna la 2 mil. euro.
Adrian Mârșanu / Sorin Pâslaru
Ziarul Financiar