Holograf pregăteşte un nou album
Noul material discografic, ce va fi lansat împreună cu MediaPro Music, conţine şapte piese noi, cât şi trei melodii din repertoriul mai vechi al formaţiei, reimprimate: “Mafia”, “Sunt un balcanic” şi “Ai o oră să te distrezi”.
Trupa pregăteşte şi un turneu de prelansare a noului album, prin ţară. Astfel, fanii Holograf îşi pot asculta live artiştii favoriţi chiar în oraşele lor. Pe 23 octombrie, formaţia va concerta la Constanţa (Casa de Cultură a Sindicatelor). Următoarele spectacole vor fi susţinute la Craiova (Casa de Cultură a Studenţilor, 25 octombrie), Cluj-Napoca (Casa de Cultură a Studenţilor, 27 octombrie), Timişoara (Opera Română, 29 şi 30 octombrie) şi la Ploieşti (8 noiembrie). Mai multe oraşe şi date urmează a fi confirmate.
În ciuda zvonurilor apărute recent în presă, conform cărora Holograf se desparte, trupa este mai activă ca niciodată: pe lângă pregătirile pentru noul album şi turneul din toamnă, programul de concerte din mai este unul foarte încărcat. Astfel, îndrăgiţii artişti vor cânta luna aceasta la Piatra Neamţ (12 mai, Sala Polivalentă), Iaşi (13 mai, Sala Polivalentă), Edineţ – Republica Moldova (15 mai), Sibiu (23 mai, în cadrul Forza Zu), Târgu Mureş (24 mai), Oradea (29 mai) şi Satu Mare (30 mai).
“Nici vorbă de vreo despărţire în trupa Holograf, sunt doar zvonuri nefondate. Observ cu surprindere că în România, orice proiect solo este văzut ca o destrămare a formaţiei sau ca sâmburele unor neînţelegeri, lucru complet fals în cazul nostru. Holograf este Holograf şi va rămâne mereu aşa, chiar dacă eu sau vreun coleg din formaţie vom mai avea colaborări cu alţi artişti”, a explicat Dan Bittman, solistul Holograf.