„Cu mare tristeţe anunţ decesul mamei mele, Joan Rivers. A murit liniştită, la ora 1.17 p.m. (ora locală), înconjurată de familie şi prieteni”, a spus Melissa Rivers, fiica actriţei, citată de Reuters.
Joi dimineaţă, fiica actriţei anunţa că Joan Rivers este „cazată confortabil” într-un salon privat al Mount Sinai Hospital din New York. Actriţa fusese conectată la aparatele de ventilaţie asistată, după ce a suferit un stop cardiorespirator în timpul unei intervenţii la nivelul coardelor vocale, la clinica Yorkville Endoscopy din New York, pe 28 august.
Anterior, după stopul cardiorespirator suferit, Rivers a stat în comă indusă timp de mai multe zile. Medicii începuseră deja evaluarea stării creierului vedetei, pentru a vedea cât de afectat este de stopul cardiorespirator suferit.
„Există o îngrijorare reală legată de faptul că regiunea din creier care controlează funcţiile motorii ar putea să fie afectată, ceea ce înseamnă că (Joan Rivers, n.r.) va rămâne fie în stare vegetativă, fie într-un cărucior cu rotile”, declara o sursă apropiată familiei pentru NY Daily News.
Foto: Hepta
Joan Rivers, una dintre prezentatoarele emisiunii TV „Fashion Police”, de pe postul E!, a părut într-o stare de spirit foarte bună cu o seară înainte de acea intervenţie chirurgicală şi a făcut mai multe glume, inclusiv unele despre moarte, în timpul unui show de comedie organizat la Laurie Beechman Theatre, potrivit Mediafax.
„Am 81 de ani – şi aş putea muri în orice moment. Aş putea să mă prăbuşesc chiar aici şi voi veţi putea să spuneţi: «Am fost acolo!»”, a glumit artista americană.
Joan Rivers este considerată un pionier privind accesul femeilor în lumea comediei. A devenit cunoscută în anii 1960, printre vedetele alături de care a lucrat pe scena cluburilor de comedie din New York aflându-se nume ca Bill Cosby, Richard Pryor, Woody Allen şi George Carlin, despre care Rivers a spus că nu s-a simţit niciodată ca şi cum ar fi fost parte a „clicii lor”.
În 1983, aceasta a obţinut una dintre cele mai râvnite poziţii din industrie, după ce gazda emisiunii „The Tonight Show” – Johnny Carson – a numit-o invitat special permanent.
Stilul său direct, acid şi autoironic a fost apreciat şi a atras mulţi fani, dar şi recunoaşterea meritelor de către industrie, iar în ultimii ani a devenit o acidă critică de modă, cu ţintă directă asupra vedetelor de la Hollywood.