Hocheistii lotului national premiati de federatie
Federația Româna de Hochei pe Gheața (FRHG) i-a premiat, joi, pe componenții lotului național de seniori care au reușit menținerea în Divizia I a Campionatului Mondial.
Hocheiștii au fost recompensați, în mod diferit, în funcție de evoluția fiecaruia, cu sume între 500 și 800 de dolari. Premiul cel mai mare, în valoare de 1.000 de dolari, i-a revenit lui Radu Viorel, caracterizat de secretarul general al FRHG, Eduard Pana, drept „cel mai bun portar din istoria hocheiului românesc”. În plus, sportivii și antrenorii au primit cîte un telefon mobil și cartele reîncarcabile, de la sponsorii federației. Suma totala a premiilor oferite de FRHG a fost de 27.000 de dolari, bani obținuți din fonduri extrabugetare.
Președintele FRHG, Marian Negoița, a declarat ca echipa României și-a îndeplinit obictivul stabilit de federație. „La aceasta ediție a Campionatelor Mondiale, noi am avut un obiectiv realist, menținerea în Divizia I. Ne cunoaștem valoarea și, deocamdata, nu putem mai mult, avînd în vedere și faptul ca la noi în țara nu sînt condiții tocmai propice performanței”, a spus Negoița.
Antrenorul principal al echipei naționale, Marius Gliga, a declarat ca este mulțumit de evoluția jucatorilor români la Campionatul Mondial din Ungaria. „Jucatorii au dat dovada de ambiție, evoluînd destul de bine în compania unor echipe foarte puternice. S-a cunoscut, totuși, faptul ca România a jucat șase ani în grupa valorica C. Am încercat sa jucam un hochei de calitate, deși nu ne cunoșteam deloc adversarii. Este îmbucurator faptul ca federația reușește sa-i motiveze corespunzator pe sportivi”, a precizat Gliga.
Echipa României s-a clasat, dupa patru înfrîngeri și o victorie, pe penultimul loc în ierarhia finala a grupei B Divizia I a Campionatului Mondial, disputat, saptamîna trecuta, în Ungaria, reușind astfel sa evite retrogradarea într-o grupa valorica inferioara.
Sursa: www.mediafax.ro