Hizo l-a propus pe Rednic

Apropo.ro / 16.03.2004, 10:00
Hizo l-a propus pe Rednic
Președintele gruparii Ceahlaul Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, a declarat, luni, ca, la propunerea antrenorului Viorel Hizo, va discuta cu tehnicianul Mircea Rednic posibilitatea ca acesta sa preia conducerea tehnica a echipei nemțene. "Hizo a fost un om de onoare. A

Președintele gruparii Ceahlaul Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, a declarat, luni, ca, la propunerea antrenorului Viorel Hizo, va discuta cu tehnicianul Mircea Rednic posibilitatea ca acesta sa preia conducerea tehnica a echipei nemțene.

„Hizo a fost un om de onoare. A considerat ca trebuie sa se retraga, pentru ca e mai bine pentru echipa. I-am cerut sa propuna un antrenor cu care sa colaboreze și caruia sa-i predea echipa. Dînsul l-a nominalizat pe Rednic, l-a sunat personal, iar apoi am vorbit și eu cu el”, a explicat Ștefan.

Președintele clubului din Piatra Neamț a precizat ca va avea o întrevedere cu Mircea Rednic. „Un prim pas l-am facut deja, mai ramîne sa negociem. Sper sa ne înțelegem și sa fie, pentru doua luni și jumatate, antrenorul Ceahlaului. Daca va accepta un contract pe o perioada și mai lunga, va fi cu atît mai bine. Cred însa ca dînsul are gînduri mai mari și, daca din vara va gasi o soluție mai buna, la o echipa mai puternica, va pleca”, a afirmat Ștefan.

Viorel Hizo a demisionat, duminica, din funcția de antrenor al echipei Ceahlaul Piatra Neamț, dupa ce a ajuns la o înțelegere cu conducerea clubului.

Mediafax