HipTrip Travel Film Festival 2014
HipTrip Travel Film Festival va debuta cu un documentar în premieră, Istanbul Unveiled. Premiat internaţional şi prezentat oficial la celebrul Smithsonian Institute, documentarul va dezvălui o altă faţă a marelui oraş, diferită de cea din ghidurile turistice.
Prima ediţie a HipTrip Travel Film festival va fi deschisă de Ovidiu Ioan Dumitru, preşedintele Fundaţiei OVI, organizator al evenimentului, şi Mihai Fulger, critic de film. Printre invitaţii speciali ai galei de deschidere a festivalului se numără Şerif Yenen, regizorul documentarului Istanbul Unveiled şi Răzvan Pascu, fondatorul Travel Communication Romania şi blogger de succes. Deschiderea va avea loc la cinema Eforie, începând cu ora 18:30, pe bază de invitaţie.
În paralel, la sala Union, începând cu orele 19:00, va avea loc o proiecţie specială a documentarului Buena Vista Social Club, care a deschis drumul în cariera internaţională pentru numeroşi muzicieni cubanezi, urmată de o proiecţie pentru publicul larg a Istanbul Unveiled.
Ziua de sâmbătă, 24 mai, începe la orele 12:00, la cinema Eforie, cu animaţia pentru copii Zarafa. Ea va fi urmată de o călătorie muzicală alături de Jamie Catto (co-fondatorul trupei Faithless) şi Duncan Bridgeman, în documentarul One Giant Leap: What About Me?. La ora 16:00, are premiera documentarul românesc PET Rafters, povestea aventurierilor care au pornit pe Dunăre cu o plută făcută din PET-uri. La proiecţie vor participa membri ai echipajului şi invitaţii lor, pentru o sesiune Q&A. De la ora 17:00 va rula documentarul user generated Life In A Day, urmat, de la orele 19:00, de un maraton al celor trei episoade din seria Wild Carpathia. Seria documentarelor Wild Carpathia, o frumoasă carte de vizită a României, va avea intrarea liberă.
La sala Union, ziua de sâmbătă începe la ora 13:00, cu documentarele Britain In A Day, urmat de A Map For Saturday, povestea călătorilor singuratici pentru care fiecare zi pare sâmbătă. De la ora 17:00 va avea loc workshopul Exploratorii, care îi va avea ca invitaţi pe LeonMcCaron, membru al Royal Geographical Society din Londra, şi pe Uca Marinescu, prima sexagenară care a atins cei doi Poli pe schiuri, într-un singur an. Workshopul va fi urmat de premiera celui mai recent documentar al lui Leon McCarron, Into The Empty Quarter, povestea traversării marelui deşert al Arabiei, cu un cărucior de 300 de kilograme. Seara se încheie cu 7 Days In Havana, de la ora 20:00, un film care adună şapte scurtmetraje, semnate de şapte regizori din toate colţurile lumii, cu şapte viziuni diferite despre Havana zilelor noastre.
Duminică, 25 mai, începe cu patru proiecţii cu intrare liberă. Astfel, la sala Eforie vor rula, de la orele 13:00, The Motorcycle Diaries – povestea aventurii lui Ernesto Guevarra, inainte să devină Che Guevarra, eroul unei epoci, şi The Darjeling Limited, o călătorie cu peripeţii în India, alături de Owen Wilson şi Adrien Brody. La sala Union, de la ora 12:00, HipTrip Travel Film Festival va include proiecţia filmului Into the Wild, urmată de In Bruges, cu Colin Farrell şi Ralph Fiennes.
Pe final de HipTrip, cinema Eforie va găzdui o seară spaniolă, începând cu ora 17:30, ce cuprinde două superproducţii, Obaba şi Primos. Prima este o dramă cu 10 nominalizări la premiile Goya, iar cea de-a doua o comedie colorată şi actuală, cu alte două nominalizări din partea Academiei Spaniole de Film.
La cinema Union, de la ora 17:00, Alina Păun şi Costin Miu îi aşteaptă pe pasionaţii de travel la workshop-ul Călătorii, pentru a le povesti despre călătoriile care îţi bucură sufletul şi despre adrenalina de pe crestele celor mai înalţi munţi. Workshopul va fi urmat de proiecţia documentarului Janapar, o poveste interesantă despre călătoria în jurul lumii pe bicicletă, iubire şi alegeri inevitabile. Seara se încheie o plimbare romantică prin Roma, în comedia lui Woody Allen, To Rome With Love.
HipTrip Travel Film Festival este un proiect al Fundaţiei OVI. Cu o activitate de peste trei ani în proiecte culturale, educaţionale şi sportive, Fundaţia OVI doreşte prin organizarea primului festival de film de călătorii din România să promoveze şi să susţină industria filmului de travel şi potenţialul turistic românesc.