Hillary Clinton, amendată de polițiștii britanici
Aflată la Londra pentru a ridica un premiu legat de contribuțiile sale la diplomația internațională, fosta Primă doamnă a uitat un lucru „normal” și obligatoriu pentru toți șoferii: să plătească parcarea.
Mercedesul argintiu cu care a venit a fost parcat în apropierea locului desfășurării ceremoniei, într-o parcare cu plată, dotată cu parcometre, însă nici Hillary Clinton, nici cei care o însoțeau nu au considerat de cuviință să introducă monede pentru perioada staționării.
După 45 de minute de staționare, un polițist a verificat parcometrele și, constatând abaterea, a început să scrie procesul verbal și amenda.
El nu a fost intimidat de cei cinci bodyguarzi care au încercat să-l lămurească, chiar dacă unul dintre ei, potrivit martorilor, dădea furios din mâini și îi arăta insigna, a terminat de consemnat contravenția și a lăsat tacticos amenda sub ștergătorul mașinii.
Superiorii polițistului au aprobat acțiunea acestuia: „Fostul Secretar de stat american a parcat mașina timp de 45 de minute, fără a plăti. Sunt sigur că doamna Clinton va înțelege că legea trebuie aplicată pentru oricine, indiferent de poziția pe scena mondială. Chiar dacă ofițerul a fost întrebat de serviciile secrete în legătură cu acest lucru, a fost dreptul și datoria sa de a-l face”, a declarat un consilier al municipalității.
Hillari Clinton trebuie să achite o amendă de 80 de lire sterline, dar aceasta poate fi redusă la jumătate dacă este plătită în două săptămâni.