Hi-Q te face să zâmbeşti
Cu un sound nou, mai matur, care reflectă evoluţia celor 16 ani de carieră, albumul este un colaj unitar de diverse influenţe care şi-au pus amprenta pe cele 10 melodii.
-16 ani de carieră! Nu e lucru uşor pe piaţa muzicală. Ce a reuşit să vă ţină atâţia ani aici?
Dana: am rezistat pentru că, la fel ca în orice familie, trebuie să insişti, să ştii să-l respecţi pe celălat şi iată că după 16 ani de carieră am reuşit fără să ne certăm, să ne despărţim, să fim împreună.
Mihai: Şi am rezistat pentru că ne place ceea ce facem. Ne place să ne certăm… iar chestia asta se vede şi în noul videoclip! Adică au aflat de-a lungul timpului mari artişti că universul nu e perfect şi atunci noi ce să facem? O spunem pe bune! Aşa am reuşit să rezistăm, prin a fi foarte umani.
-Deci să înţelegem că acesta este şi conceptul din spatele primului vostru videoclip de pe acest album, Solo, care are un scenariu cel puţin surprinzător?
Cel care a realizat videoclipul, domnul Spike, s-a prins care e adevărul în trupa Hi-Q, s-a prins că dacă am putea, ne-am împuşca unii pe alţii, ceea ce s-a şi văzut în videoclip, însă cu happy ending. Şi atunci, exact ca în viaţă, după ce ne-am urmărit unii pe alţii, exact ca în viaţă, ne-am împuşcat şi apoi ne-a venit mintea la cap, am râs ca proştii şi ne-am adunat să facem o melodie, un album, finalul constând într-un concert cu trupa noastră.
Florin: Au trecut 5 ani de la ultimul album, într-adevăr, prea mult timp, dar ne-am hotărât vara trecută să facem un album nou, dar nu cum se poartă, să iei nişte sinleuri şi să le pui pe un album. Nu, am zis că intrăm în studio şi timp de o lună-două, cât durează, compunem un album nou. A durat mai mult decât ne-am propus, dar am vrut să fie totul pus la punct, cu showul, cu videoclipul. Ce descoperiţi pe albumul Când zâmbeşti? Zece melodii noi, compuse de membrii trupei, este un pariu al nostru că putem face un album care să spună cine este trupa Hi-Q în 2012. Sună un pic diferit pentru oamenii care nu ne-au mai auzit de mulţi ani, dar cred că sună firesc pentru cei care au venit la concertele noastre live şi au văzut evoluţia noastră.
– Abordaţi stiluri noi pe acest album…
Dana: Nu sunt neapărat mai multe stiluri. Albumul e foarte unitar. Piesele, într-adevăr, sunt influenţate de mai multe stiluri, dar ca sound e un album unitar.
Florin: E surprinzător ca sound, dar e unitar pentru că e compus de aceleaşi persoane în acelaşi timp. După 16 ani de carieră, era firească explorarea de noi teritorii. Ne-am propus două lucrui când am compus acest album: să spună cine suntem noi acum, nu ce cred alţii că suntem şi să facem lucrui care ne plac foarte mult şi pe care nu le-am mai făcut. De aici o melodie regge, o baladă acustică, electro pop, pop rock.
– Dintre toate stilurile care au influenţat melodiile de pe Când zâmbeşti, care este preferatul vostru?
Florin: Noi numim soundul acestui album ca fiind smart pop with a touch of rock. Nu are rost să încercăm să spunem în atât de mutle cuvinte ceea ce vrem de fapt să exprimăm prin muzică. Hai să ascultăm albumul şi vom înţelege atunci.
Mihai: Forma muzicii noastre s-a schimbat firesc. Oamenii care erau puşti acum 16 ani şi ascultau cu plăcere muzica Hi-Q, s-au maturizat şi ei odată cu noi şi s-ar putea să le placă şi acest album care este foarte diferit din punct de vedere muzical de ceea ce făceam acum 16 ani.
-Acest album vine la pachet şi cu un concept nou de show, de promovare. Despre ce este vorba?
Florin: Vrem ca la fiecare concert să aducem puţină bucurie nu doar prin muzica noastră, ci să îndeplinim o dorinţă sau mai multe. In acest scop am lansat o aplicaţie pe Facebook, Loteria Dorinţelor, în care fanii îşi exprimă dorinţele şi noi alegem periodic câte o dorinţă pe care să o îndeplinim. Vrem să demonstrăm prin această loterie a dorinţelor, dacă mai era nevoie, că bucuria nu stă în lucruri palpabile sau spectaculoase, ci în chestii mici, care aduc un zâmbet. Am primit foarte multe cereri foarte frumoase şi abia aşteptăm să îndeplinim cât mai multe dorinţe.
Dana: Pentru mine cea mai mare realizare este acest album. Şi sunt tare curioasă care este feedbackul oamenilor, ce piese le plac, cum li se pare soundul albumului.
Florin: La momentul de faţă, albumul acesta este pentru noi culmea de până acum.
Mihai: Cea mai mare realizare, dincolo de toate concertele, de melodiile lansate, este faptul că acum, la lansarea albumului în Bucureşti, cred că pe 70% din oamenii de acolo îi cunosc de ani de zile. Ceea ce înseamnă că prin muzica noastră am reuşit să legăm între oameni nişte punţi şi nişte legături invizibile care însă există şi pe noi ne-au atins foarte mult. Asta e cea mai mare realizare.
Andra Iliaş