HCM Constanța a învins, cu 29-27, echipa FC Barcelona
Cei mai buni marcatori ai echipei HCM Constanța au fost Adrian Tucanu, cu 7 goluri, George Buricea – 5 goluri, Eremia Pîrîianu – 4 goluri, Silviu Baiceanu – 3 goluri, în timp ce pentru Barcelona, Nagy Laszlo a reușit sa înscrie 9 goluri, Victor Tomas 5 goluri, iar Lars Jeppesen 4 goluri.
Antrenorul HCM Constanța, Aihan Omer, crede ca echipa sa a scris o pagina de istorie pentru handbalul românesc. „O victorie mare. Am scris o pagina de istorie pentru handbalul constanțen și cel românesc și am reușit sa îi surprindem pe spanioli, care cred ca ne-au luat puțin de sus. Cu siguranța, dupa înfrîngerea de astazi, Barcelona se va trezi și va face tot posibilul ca în meciurile viitoare sa cîștige”, a spus Omer.
Antrenorul Barcelonei, Espar Xeco, a fost impresionat de jucatorul român Adrian Turcanu. „Ne-a impresionat jucatorul cu numarul 17 de la gazde, acest Adrian Tucanu, care ne-a dat nu mai puțin de șapte goluri. Este o grupa echilibrata și orice meci de acum înainte trebuie tratat cu seriozitate. Nu am tratat acest meci cu ușurința deoarece HCM este campioana României și la fel ca și noi joaca în LC și are în componența handbaliști foarte buni”, a precizat Xeco.
În etapa a treia a Ligii Campionilor, HCM Constanța va disputa, pe 23 octombrie, la ora 17.30, în Sala Sporturilor din Constanța, partida cu Vardar Skopje din Macedonia.
Mediafax