„Ai primit un mesaj: Urzeala Tronurilor se întoarce la HBO cu sezonul 8, ultimul, în 2019!”, a anunţat HBO România.
Regizorii celor şase episoade vor fi David Benioff, D.B. Weiss, David Nutter şi Miguel Sapochnik.
Anul difuzării sezonului 8 din Game of Thrones era zvonit a fi 2019 încă din vara anului trecut, însă decizia pare că este una strategică, HBO având mai mult timp să lucreze la ultimul sezon al serialului care a vrăjit lumea.
Deocamdată, producătorul american nu a anunţat exact în ce lună din 2019 va fi difuzat primul episod.
Sezonul 8 al serialului va avea doar şase episoade, însă acestea vor dura aproape două ore fiecare.
La finalul lunii trecute, actriţa Sophie Turner, care joacă rolul Sansei, a dezvăluit că producţia este departe de a fi terminată şi ar urma să ia sfârşit cel mai devreme la începutul verii acestui an, lucru ce lăsa de înţeles că e puţin spaţiu pentru o difuzare a serialului în 2018.
„Ne-am dat cu toţii seama că este sfârşitul. Când am citit scenariul ultimului sezon, toţi împreună, a fost foarte emoţionant. Pentru prima dată în istoria ‘Game of Thrones’ toată lumea era prezentă. Fiecare membru al distribuţiei era prezent sau aproape. Simţim cu toţii că ne apropiem de sfârşit. Atunci încercăm să profităm, să fim împreună mai mult, să mergem la masă împreună mai des… Să profităm de norocul nostru”, a mai spus actriţa.
De altfel, şi actorul Jason Momoa a declarat că fanii au toate motivele să aştepte un sezon final „incredibil”. „Va da peste cap o mulţime de oameni. Şi îmi pare rău de asta pentru că sunt un mare fan şi nu aş fi vrut să ştiu ce se întâmplă”, a precizat cel care a jucat personajul Khal Drogo.
În plus, ultim sezon al serialului ‘Game of Thrones’ va avea mai multe finaluri filmate pentru a evita posibile divulgări, precum cele care au avut loc în timpul precedentului sezon şapte.