Cântărețul britanic Harry Styles și actrița și regizoarea americană Olivia Wilde sunt noul cuplu glamour de la Hollywood. Ei ar avea o relație de câteva săptămâni și au fost surprinși ținându-se de mână la o nuntă, cea a lui Jeff Azoff, managerul fostei trupe a lui Styles, One Direction.
Cei doi au lucrat recent împreună la horrorul psihologic “Don’t Worry Darling”, în care Styles a jucat și care este regizat de Wilde.
În fotografiile obținute de publicația americană Page Six, Wilde poate fi văzută purtând o rochie cu imprimeu floral vaporoasă, în timp ce se ține de mână cu Styles, care este îmbrăcat într-un costum negru elegant.
View this post on Instagram
View this post on Instagram
Artistul în vârstă de 26 de ani este celibatar de mai multă vreme, după ce, în vara anului 2018, el s-a despărțit de modelul Camille Rowe. În ceea ce o privește pe Olivia Wilde, în vârstă de 36 de ani , aceasta s-a despărțit anul trecut de actorul Jason Sudeikis, după nouă ani de relație și doi copii împreună, Otis, în vârstă de 6 ani, și Daisy, de 4 ani.
Harry Styles a lansat recent videoclipul piesei „Treat People with Kindness”, lăudat de critici și care a devenit viral. În cele cinci zile de la lansare, clipul a reușit să adune peste 12 milioane de vizualizări pe YouTube. Styles joacă rolul unui artist al unui club de noapte care o invită pe Phoebe Waller-Bridge, actrița și regizoarea premiată cu Emmy, să danseze cu el, într-un clip alb-negru, în stil hollywoodian vintage.
CITEȘTE ȘI: Meghan și prințul Harry: Dragostea mereu învinge
FOTO: Profimedia