Haos la Craiova
Redam integral conținutul comunicatului remis agenției MEDIAFAX:
„Isteria produsa în Craiova în urma demiterii antrenorului Mircea Rednic se amplifica zi de zi, cu ajutorul numeroșilor «prieteni» ai Universitații Craiova. Observ cu stupoare ca dorința mea de a recladi clubul Universitatea Craiova a stîrnit multa ostilitate, riscînd sa genereze o stare exploziva în jurul echipei. Nu m-au speriat magariile celor de la București cît m-au durut mîrșaviile celor din Craiova. Cred ca soarta Universitații a fost deja pecetluita. Îmi cer scuze tuturor acelora care au crezut în mine, chiar daca au fost mult mai puțini decît ma așteptam. Din acest moment declar public ca renunț la Universitatea Craiova, nu voi mai avea niciodata legatura cu fotbalul și nu voi mai merge vreodata pe un stadion de fotbal. Dumnezeu sa ajute Universitatea Craiova!”, se arata în comunicatul semnat de Adrian Mititelu.
Marți noapte, pe gardul locuinței lui Adrian Mititelu, a fost scris mesajul „Rednic înapoi la Știința, Mititelu ramîi acasa, lasa-ne!”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Adrian Mititelu a devenit, saptamîna trecuta, patron al gruparii oltene dupa ce a ajuns la un acord cu fostul proprietar, Dinel Staicu, care urma sa dețina funcția de președinte de onoare în cadrul clubului. Tranzacția a fost realizata pentru suma de aproximativ 5 milioane de euro. În contul acestor bani, Mititelu urma sa îi cedeze lui Staicu 40 la suta din acțiunile pe care le deține la societatea Upsrom și 2 milioane de euro din sumele pe care Universitatea le va încasa pentru vînzarea jucatorilor din lotul actual în urmatorii zece ani. De asemenea, Dinel Staicu ramînea proprietarul jucatorului Mihaița Pleșan, acesta urmînd sa fie vîndut în iarna la un club din strainatate.
Dupa ce l-a demis pe Mircea Rednic, Mititelu l-a numit antrenor principal pe Ștefan Iovan, din iarna postul urmînd sa fie preluat de Victor Pițurca.
Rednic: „S-ar putea sa fie un nou scenariu”
Fostul antrenor al echipei Universitatea Craiova, Mircea Rednic, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, ca plecarea patronului Adrian Mititelu de la gruparea olteana ar putea fi un nou scenariu ala acestuia.
„S-ar putea sa fie un nou scenariu, nu va grabiți. Eu zic sa mai așteptam o zi-doua sa vedem ce se întîmpla. A stat doar doua zile la Universitatea, sînt multe lucruri pe care nu mi le explic. A zis ca nu se mai implica în fotbal? A mai spus-o. N-am încredere în acest om. În toata cariera mea n-am mai întîlnit o asemenea nebunie, nici nu este de mirare ca la Craiova nu s-a facut performanța, pentru ca sînt lucraturi mari, sînt oameni care vor raul echipei”, a spus Rednic.
Fostul tehician al echipei Universitatea a afirmat ca îi pare rau pentru suporterii olteni. „Fanii au simțit ce trebuiau sa simta, și-au dat seama ce se întîmpla. S-a spus ca am cumparat galeria. Cum puteam cumpara 10.000 de oameni care mi-au scandat numele? Am avut aceste rezultate nu pentru ca echipa n-ar fi fost pregatita, ci pentru ca erau interese. Mititelu a creat tensiuni în rîndul echipei, iar jucatorii erau împarțiți. Ma bucur ca s-au adeverit acum multe lucruri pe care le-am spus, legate de evoluția unor jucatori și de venirea -vezi Doamne! - unui așa-zis salvator”, a comentat Rednic.
Mircea Rednic a precizat ca este cu bagajele facute, urmînd sa plece în Belgia.
Njock ar vrea sa antreneze Universitatea Craiova
Atacantul camerunez Jeremie Njock a declarat, miercuri, în gluma, ca soluția salvatoare pentru Universitatea Craiova, este ca el sa fie numit antrenor principal, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Soluția este ca eu sa fiu numit antrenor principal, Guso antrenor secund și de portari, iar pe restul jucatorilor îi voi trimite la semafoare sa cerșeasca și sa faca rost de bani sa ținem acest club. Cred ca nicaieri în lume nu este ca la Craiova. Am ramas și fara antrenor și fara patron”, a spus Njock.
Universitatea Craiova va disputa, miercuri, la ora 17.00, un meci amical în compania divizionarei C Armata Craiova. Înaintea partidei, jucatorii craioveni s-au prezentat la baza de cantonament, dar antrenorii Ștefan Iovan și Gabriel Boldici nu au venit. La acest meci, echipa va fi condusa de pe margine de Eugen Neagoe.
De asemenea, Gheorghița Geolgau și-a dat demisia din funcția de director executiv.
Liderul galeriei Universitații Craiova, Gabriel Sîrca, este de parere ca Dinel Staicu și Adrian Mititelu sînt singurii vinovați de situații gruparii oltene. „Își bat joc de acest oraș. Nu înțeleg de ce s-a mai implicat Mititelu daca știa ca nu are cu ce sa țina echipa. Soluția salvatoare este ca Primaria sa faca un referendum și sa țina aceasta echipa, sa nu mai fie a oamenilor care se folosesc din interes de acest club. Cred ca și Mircea Rednic ar fi o soluție în aceasta situație de criza”, a menționat Sîrbu.
Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a declarat ca Primaria nu poate prelua clubul Universitatea deoarece bugetul alocat pe anul 2004 a fost cheltuit aproape în întregime. „Oricum, nu decid eu, ci populația, pentru ca sînt banii lor. Îi asigur însa pe olteni ca Universitatea nu va muri. Nu va mai fi jucaria anumitor persoane interesate”, a precizat Solomon.
Mediafax