Hanul Gabroveni, noul centru cultural-artistic al Capitalei
Hanul Gabroveni este redeschis publicului, și va servi ca centru cultural-artistic la standarde europene. Va cuprinde o sală mare de spectacole cu o capacitate de 200 de locuri, o sală mai mică de 70 de locuri, una care ar putea servi ca sală de repetiții sau studio, 4 săli de expoziție, birouri, cafenea și punct de informare turistică, anunță primarul Sorin Oprescu.
Centrul cultural multifuncțional va dezvolta activități diverse, legate de arta reprezentării scenice, arte plastice, formare profesională continuă, organizare și stocare de informație, administrație, informare culturală și turistică. Amenajarea și dotarea sălii de spectacole s-a făcut prin accesarea de fonduri cu ajutorul Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European.
Hanul Gabroveni este un monument istoric de clasa A, construit între anii 1804 și 1818. Este situat în Centrul Istoric al Capitalei, între strada Lipscani și strada Gabroveni.
Lucrările de reabilitare au cuprins mai multe tipuri de execuții precum conservare, consolidare, restaurare și a pasajului comercial, extinderea clădirii cu un corp nou.
Cele două construcții – monumentul istoric și extinderea sa – vor fi supuse, împreună, unei remodelări funcționale (Centru Cultural European), care să permită integrarea monumentului istoric în circuitul socio-cultural-turistic al Capitalei. În han va exista și un sediu al ArCuB.
Istoria Hanului Gabroceni
Nu se cunoaște data exactă a construirii Hanului Gabroveni. Istoricii pot certifica doar faptul că acesta nu a fost ridicat anterior anului 1847 pentru că, în acel an, în data de 23 martie, aproape un sfert din suprafața orașului București, cuprinzând și zona delimitată de Lipscani la nord și actuala stradă Franceză la sud, a fost devastată de un incendiu puternic.
Potrivit unor documente din vara anului 1847, Hagi Tudorache și cei cu care se învecina la est, Hagi Kevork Nazaretoglu și Hagi Agop Nazaretoglu, cer autorizații pentru „construirea din nou” a bolților lor din Zarafi, distruse de foc. Schițele făcute pe cererile acestora și planul Borroczyn din 1852 ajută la identificarea parcelelor pe care erau construite „bolțile” în cauză, parcele care coincid cu cele ale imobilelor 84-86, 88 (actualul Han Gabroveni). Prin urmare, este posibil ca aceste documente să fie, de fapt, actele de construcție ale viitorului Pasaj Comercial.
În ceea ce îl privește pe posibilul comanditar și prim proprietar al imobilului din Lipscani 84-88, Tudor Hagi Tudorache, acesta a fost unul dintre cei mai renumiți negustori din prima parte a secolului al XIX-lea.
El deținea un număr destul de mare de spații comerciale în hanul Sf. Gheorghe Nou și, pe lângă acestea, și un „grup de prăvălii” numite Hanișorul, care se găseau pe Lipscani. Cu puțin înaintea morții sale, în 1848, Tudor Hagi Tudorache se retrage din afaceri, cedându-i locul său unuia dintre fii, Constantin Hagi Tudorache. Potrivit indiciilor rămase din acea vreme, Hagi Kevork și Hagi Agop, vecinii lui Hagi Tudorache, erau proprietarii imobilului identificat astăzi cu adresa poștală Lipscani nr. 88. Această familie de negustori intrase în posesia imobilului respectiv în jurul anului 1825, în urma unui îndelungat șir de tranzacții consemnate în documentele vremii.
Construcția Hanului Gabroveni a avut atât destinație comercială, cât și de găzduire a călătorilor și în special a negustorilor veniți din zona balcanică. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, hanul a fost „modernizat” după cerințele vremii, fiind transformat în hotel (Hotel Gabroveni). Hotelul Gabroveni-Universal, care mai există și astăzi pe stradă Gabroveni 12, conține în structura sa fragmente ale fostului han. Nu există, însă, date care să susțină identificarea Hanului Gabroveni cu Pasajul Comercial.
Începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea, Hanul Gabroveni este menționat într-o serie de lucrări dedicate istoriei Bucureștilor și negoțului bucureștean. În lucrarea sa apărută în 1899, în capitolul referitor la hanuri, Ionnescu Gion arată că Hanul Gabroveni – care, conform actelor deținute de Russe și Ion Russescu, proprietari ai hotelului Gabroveni Universal, se mai numea și Bezeșten – era locul unde poposeau negustorii bulgari veniți de la Gabrovo, din Bulgaria. În privința așezării sale aflăm că edificiul era situat „la spatele Curții Domnești, în mijlocul numeroaselor și strâmtelor ulicioare neguțătorești din Târgul Dinăuntru”.
George Potra, al cărui studiu consacrat hanurilor din capitală este publicat pentru prima data în 1943, nu aduce date suplimentare față de cea ce se cunoștea deja la data respectivă. Preluând datele cunoscute deja de la Ionescu-Gion, istoricul afirmă că zidirea amplasată pe unul dintre fostele terenuri ale Curții Vechi a fost mai mult un han de popas al călătorilor și negustorilor veniți din sud și că, în jurul anului 1900, s-a transformat în „Hotel Gabroveni-Universal”.
În 1974 Dumitru Almaș și Panait I. Panait publică un studiu intitulat Curtea Veche din București. În capitolul în care este tratată chestiunea monumentelor istorice din perimetrul Curții Vechi, cei doi istorici discută inclusiv despre Hanul Gabroveni, pe care însă nu îl localizează pe fosturile locuri ale Curții Domnești, acolo unde se știa că fusese construit – adică la sud de strada Gabroveni – ci îl amplasează pe frontul de nord al străzii, identificându-l cu Pasajul Comercial situat între Lipscani și Gabroveni.
Cu toate că întreg imobilul din Lipscani 84-86 are valoare istorică, numărându-se printre imobilele vechi din București și din Centrul Istoric al orașului, construcția înglobează fragmente ale unor clădiri anterioare, ceea ce sporește valoarea istorică a unora dintre componente. Sondajele arheologice efectuate de-a lungul timpului în perimetrul fostei Curți Domnești au relevat faptul că această zonă a orașului era ocupată încă din secolul al XV-lea. În urmă cercetărilor desfășurate între 1967 și 1974, în incinta imobilului în discuție au fost descoperite urme ale unor clădiri din zidărie de cărămidă, probabil locuințe, ridicate pe acest loc la începutul secolului al XVIII-lea. Părți ale acestor construcții au fost integrate în clădirile ulterioare și sunt vizibile în anumite zone ale subsolului. Aceste fragmente de zidărie, datate la începutul secolului al XVIII-lea, au valoare istorică predominantă atât în raport cu restul imobilului, cât și în relație cu centrul istoric al orașului, numărându-se printre puținele elemente de arhitectură civilă păstrate din acea epocă.