Hansel şi Gretel: Vânătorii de vrăjitoare (trailer)
La 15 ani de la înfricoşătoarele evenimente din căsuţa de turtă dulce, Hansel şi Gretel sunt doi neîntrecuţi vânători de vrăjitoare. Chiar dacă se refac după chinul prin care au trecut, munca lor este relativ uşoară, pentru că blestemele şi vrăjile nu se prind de ei. Primarul din Ausburg îi angajează pentru a vâna o vrăjitoare malefică – Janssen – care plănuieşte să sacrifice mulţi copii la „Luna roşie” peste 2 zile. Pentru ca lucrurile să nu fie simple, cei doi trebuie să se ocupe de şeriful Berringer care a acaparat puterea în Ausburg şi conduce de asemenea o vânătoare de vrăjitoare.
Filmările au trebuit să se adapteze după programul lui Jeremy Renner. Acesta turna în acelaşi timp ”Mission: Impossible – Ghost Protocol” şi ”Avengers”. Tommy Wirkola a reuşit, cu ”Hansel and Gretel: Witch Hunters”, să regizeze primul său film non-parodic. Până acum, acesta a făcut ”Kill Buljo: The Movie” – o parodie după ”Kill Bill” şi ”Dead Snow” – un fel de parodie după filmele cu zombie. Chiar dacă nume ca Diane Kruger, Eva Green, Gemma Arterton şi Noomi Rapace s-au vehiculat în legătură cu rolul lui Gretel, actriţa suedeză Noomi Rapace era favorita, dar când aceasta a refuzat, rolul i-a fost acordat le rôle lui Gemma Arterton.