Tenismanul Victor Hanescu s-a calificat în sferturile de finala ale turneului de la Nottingham, dotat cu premii în valoare totala de 375.750 de euro.
Hanescu l-a învins, miercuri, în turul secund, pe britanicul Arvind Parmar, cu scorul de 6-4, 7-5. În faza urmatoare, Victor Hanescu îl va întîlni pe americanul Taylor Dent, care l-a învins, cu scorul de 6-2, 7-5, pe Alex Bogdanovici (Marea Britanie).
Pentru calificarea în sferturi, Hanescu va primi un cec în valoare de 10.450 de euro și opt puncte ATP.
Mediafax