Handbal: România a câștigat Trofeul Carpați

06 11. 2006, 09:17
Lotul A al României a câștigat, duminica, a 40-a ediție a Trofeului Carpați, dupa ce a învins, cu scorul de 33-28 (13-14), Coreea de Sud, în ultimul meci al competiției. Pentru România au marcat: Luca - 8 goluri, Elisei-Ardean și Gâlca - câte 7, Gheorghe

Lotul A al României a câștigat, duminica, a 40-a ediție a Trofeului Carpați, dupa ce a învins, cu scorul de 33-28 (13-14), Coreea de Sud, în ultimul meci al competiției.

Pentru România au marcat: Luca – 8 goluri, Elisei-Ardean și Gâlca – câte 7, Gheorghe – 4, Senocico -3, Meirșoiu și Maier – câte 2

La Coreea de Sud, principalele marcatoare au fost Myung Bok-mee și Choi Im-jeong, ambele cu câte 9 goluri.

Capitanul echipei României, Steluța Luca, a afirmat ca se vede o creștere în jocul naționalei României. „Se vede o creștere a echipei dupa ratarea calificarii în vara. Ne bucuram ca avem din nou atmosfera de la Mondialele de anul trecut, când am câștigat argintul. Nu ne mai gândim la meciurile cu Serbia, ci ne gândim la lupta pentru calificarile la Mondiale”, a afirmat Luca.

Antrenorul Gheorghe Tadici a declarat ca este mulțumit ca a câștigat acest turneu, care a fost prima etapa de pregatire înaintea meciurilor din luna decembrie.

Dupa o discuție cu conducerea naționalei României, Mihaela Senocico a anunțat ca se retrage temporar din echipa, din cauza problemelor de sanatate. „Pacat ca o pierdem pe Senocico, care a evoluat cu plusuri în toate cele patru meciuri jucate. Mai avem soluții pe acest post, dar speram ca într-o zi sa revina”, a spus Tadici.

Handbalista echipei Rulmentul Brașov, Cristina Neagu, componenta a lotului B al României, a fost desemnata golgheterul ediției din acest an a Trofeului Carpați, cu 37 de reușite.

Cel mai bun portar al competiției a fost Moong Kyong-Ha din Coreea de Sud, în timp ce MVP-ul turneului a fost sportiva macedoneana Clara Boeva. Titlul acordat celei mai fair-play echipe fost câștigat de Serbia.

Mediafax