Hamas a interzis manifestatiile neautorizate în Fâsia Gaza
Miscarea islamista Hamas a decis luni interzicerea tuturor manifestatiilor neautorizate în Fâsia Gaza, în scopul „mentinerii securitatii”, relateaza AFP.
„În interesul general, pentru mentinerea securitatii si respectarea legilor, orice manifestatie neautorizata este interzisa”, a anuntat Saber al-Khalifa, purtatorul de cuvânt al miscarii radicale Hamas.
„Masura are rolul mentinerii securitatii si reprezinta o garantie ca nu vor fi trase focuri de arma”, a adaugat purtatorul de cuvânt.
Islamistii Hamas controleaza Fâsia Gaza din 15 iunie, dupa alungarea serviciilor de securitate loiale lui Mahmoud Abbas, presedintele Autoritatii Palestiniene.