Hakan Sukur il lauda pe Hagi
Șukur considera ca Hagi este nu numai un bun antrenor, dar și un bun psiholog. „Hagi ne-a insuflat ambiția sa și cel mai important este ca, datorita lui, în echipa a revenit atmosfera de prietenie”, a spus fotbalistul turc.
Potrivit cotidianului „Vatan”, președintele clubului Galatasaray, Ozhan Canaydin, i-a spus lui Hagi ca îl va susține în totalitate, împreuna cu ceilalți responsabili din conducerea gruparii. „Ești singurul responsabil tehnic. Sa nu te îndoiești de sprijinul meu și al conducerii clubului. De asemenea, îți garantez ca plațile tuturor jucatorilor se vor face la timp. Toata conducerea este alaturi de tine și de jucatori. Ne-am unit pentru a obține performanțe. Avem încredere în tine și în echipa ta. Sîntem mulțumiți de imaginea buna pe care o are echipa în prezent și vom face astfel încît sa existe continuitate”, a precizat Canaydin.
Mediafax