Hainele Rihannei sunt confecţionate într-o piaţă din Focşani!

18 06. 2013, 09:37


Celebra cântăreaţă Rihanna şi-a lansat, în luna februarie a acestui an, prima colecţie de haine, realizată în colaborare cu renumitul brand britanic „River Island”. În cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente fashion din lume, „Săptămâna Modei” de la Londra, pe podium au defilat modele îmbrăcate cu haine ce poartă semnătura artistei.
Surprinzător însă, Reporterii „ring” au descoperit că în Piaţa Sud din Focşani funcţionează un mic atelier unde aproximativ 20 de croitorese lucrează pentru firma din Londra, respectiv pentru colecţia Rihannei – „River Island”.
Hainele confecţionate în România pentru colecţia Rihannei, printre care rochii colorate, cu motive florale, cămăşuţe asimetrice, topuri scurte şi mulate, pantaloni scurţi şi fuste cu crăpături pe picior, ajung ulterior în Londra, unde sunt puse pe piaţă cu preţuri între 25 şi 70 de lire sterline.