Foto: Prima TV
Un observator fin şi fără de… cusur, Mihai Găinuşă are un nou slogan pentru Naţionala României: „Îi batem de se… califică pe ei!”. Revenind, însă, la o analiză mai serioasă, iată ce ne-a mai mărturist realizatorul emisiunii “Cusurgiii” de la Prima TV: „E chestie de orgoliu şi dacă nu îi batem, putem să ne retragem din preliminarii. Îmi place Sânmartean, pentru constanţă şi stil”.
Foto: FotoPublimedia
Pentru prezentatorul emisiunii “Next Star”, de la Antena 1, adversara României din menciul de pe 11 octombrie nu reprezintă vreo ameninţare. “Ungaria nu mai e deloc ce a fost, de asta cred că se va termina 2-0. Diferenţa va fi de două goluri. Va fi un meci uşor pentru că, de la Puskas (n.r. – Ferenc Puskas, fostul antrenor al Ungariei, decedat în 2006) încoace, ungurii n-au mai descoperit nimic. Nici noi de la Hagi… Aşa că n-am un preferat în naţionala noastră. Totuşi, de ţinut minte, ungurii au fost de două ori vicecampioni mondiali”, ne-a declarat Dan Negru.
Foto: TVR 2
Prezentatorul “Orei de Ştiri” de la TVR 2 se poate transforma oricând într-un comentator sportiv, căci ne-a demonstrat că este foarte bine documentat în ceea ce priveşte fotbalul: “Batem, dar nu la fel de clar ca la precedentul meci, când am câştigat cu 3-0. Suntem peste ei la fotbal, la momentul actual, normal e să câştigăm şi să ne bucurăm. Oricum ar fi, însă, dat fiind că este mai mult decât un meci de fotbal, spectacolul din tribune e garantat. E singurul lucru cert, că pe teren se poate întâmpla orice”. Cât despre favoriţii săi din Naţională, iată ce am aflat: “Am doi jucători preferaţi, stelişti de-ai mei, Lucian Sânmărtean şi Alex Chipciu. Primul pentru tehnică, cel de-al doilea pentru forţă şi explozie. Dar dacă ar fi să aleg totuşi unul, să fie Sânmărtean, că e mai aproape de vârsta mea!”.
Foto: Mediafax Foto
Actorul, pe care îl puteţi vedea în această perioadă jucând în piesa “Un bărbat pentru Sara” la Grand Cinema & More, îşi doreşte foarte tare ca naţionala noastră să câştige. “Nu ştiu cum va fi meciul, dar sper să fie unul spectaculos şi plin de goluri în favoarea noastră, iar scorul cred că va fi 5-2 pentru România şi jucătorul meu preferat e Sânmartean!”, ne-a mărturist Andi Vasluianu.
Foto: Prima TV
Deşi numele său de familie este de origine maghiară, partenerul de prezentare al lui Mişu Găinuşă de la “Cusurgiii” va ţine cu tricolorii, la meciul de pe 11 octombrie. “Românii s-au înţeles mereu bine cu ungurii, aşa că se vor descurca şi în meciul de sâmbătă. Chiar dacă am nume unguresc, o să ţin cu Naţionala României, iar scorul cred că va fi de 2-1 pentru România. În privinţa jucătorilor, nu am unul preferat. Sper să rămână cu picioarele pe pământ şi să-şi facă cât mai bine treaba…”.
Cătălina Matei