Hagi spune ca va colabora cu Balint

Apropo.ro / 15.05.2004, 12:15
Hagi spune ca va colabora cu Balint
Directorul tehnic al echipei Galatasaray, Gheorghe Hagi, a declarat, sîmbata, dupa meciul cu Elazigspor, scor 3-1, din etapa a XXXIV-a, ultima a campionatului Turciei, ca Gavril Balint va fi secundul sau în sezonul viitor, informeaza site-ul ajansspor.com. Hagi s-a declarat

Directorul tehnic al echipei Galatasaray, Gheorghe Hagi, a declarat, sîmbata, dupa meciul cu Elazigspor, scor 3-1, din etapa a XXXIV-a, ultima a campionatului Turciei, ca Gavril Balint va fi secundul sau în sezonul viitor, informeaza site-ul ajansspor.com.

Hagi s-a declarat mulțumit de modul cum a încheiat echipa sa ediția 2003-2004 a campionatului. „Am vrut sa îmi vad toți jucatorii și le-am dat șansa de a evolua. Sînt foarte mulțumit de aceasta victorie, pentru ca am avut un final bun de campionat”, a spus tehnicianul român.

Gheorghe Hagi a afirmat ca dorește achiziționarea a trei jucatori straini, dar nu a precizat numele acestora. Hagi a adaugat ca i-a dat echipei sale o luna de pauza, urmînd ca la stagiul de pregatire programat înainte de începerea noului sezon sa participe și trei sau patru fotbaliști din echipa de tineret.

Antrenorul român a spus ca regreta retrogradarea fostei sale echipe, Bursaspor. „Îmi pare foarte rau mai ales pentru suporteri, care nu au meritat acest lucru”, a menționat Hagi.

Mediafax