Hagi și-a criticat jucatorii dupa meciul cu Malatyaspor, scor 1-1
Antrenorul echipei Galatasaray, Gheorghe Hagi, și-a criticat jucatorii dupa partida cu formația Malatyaspor, scor 1-1, disputata, sîmbata, în etapa a XIII-a a campionatului Turciei, informeaza site-ul ajansspor.com.
„Unii jucatori nici nu s-au vazut pe teren și eu le-am spus acest lucru la vestiare. Îmi pare rau și sînt foarte suparat. S-a întîmplat ceva cu noi dupa meciul cu Trabzonspor, iar eu va trebui sa aflu ce anume, pentru ca apoi sa decidem ce masuri se vor lua”, a spus Hagi.
Tehnicianul român a precizat ca jocul slab de sîmbata nu poate avea o justificare legata de condiția fizica sau de starea psihica a jucatorilor sai.
„Unii dintre fotbaliștii mei nu vor sa faca mai mult, sînt mulțumiți de ei înșiși. Este posibil sa greșesc gîndind astfel, dar îmi vad jucatorii în fiecare zi la antrenamente și atunci ei au un comportament total diferit. Au ajuns în situația sa nu mai fie în stare sa alerge nu în ultimele 20 de minute alte partidei, ci în primele 15 minute. Ei nu au fost în stare sa puna în aplicare tactica de joc. Nu se poate așa ceva, am vazut jucatori care abia mai respirau”, a adaugat Hagi.
Gheorghe Hagi a refuzat sa precizeze numele jucatorilor despre care considera ca au avut cea mai slaba evoluție în meciul cu Malatyaspor.
„Prima repriza a fost rușinoasa. Fotbaliștii practic mergeau pe teren în primele 15 minute, în loc sa alearga. Am în lot 23 de jucatori și vom vedea ce se va întîmpla. Pîna și un jucator tînar, de 17 ani, poate evolua mai bine decît ceilalți. Cred ca și eu am greșit. Am în lot 23 de jucatori și ar fi trebuit sa vad acest lucru mai înainte”, a menționat antrenorul român.
Referitor la o eventuala preluare a postului de selecționer al României, Hagi a spus: „Eu am aici multa treaba și ma gîndesc numai la aceasta echipa”.
Mediafax