Hagi, cel mai bogat sportiv roman
Principala sursa de venit a antrenorului român a constituit-o salariul primit de la gruparile Real Madrid, Brescia, FC Barcelona, respectiv Galatasaray Istanbul. Gheorghe Hagi deține și hotelul „Yaki” din Mamaia, se arata în prezentarea cuprinsa în top.
Pe locul al doilea se situeaza agentul FIFA Gheorghe Popescu, a carui avere a fost estimata la 25 de milioane de dolari. Impresarul și-a concentrat investițiile în domeniul afacerilor imobiliare, fiind, de asemenea, acționar majoritar la Vincon Vrancea, la fabrica de anvelope din Calafat și partener al fraților Becali, în cadrul firmei de impresariat „Becali&Popescu”. Gheorghe Popescu este urmat de internaționalul Adrian Ilie, de la FC Zurich, cu o avere de 15 milioane de dolari, realizata prin investiții în domeniul turismului în stațiunea Poiana Brașov.
În top mai figureaza selecționerul României, Anghel Iordanescu, cu o avere estimata la 15 milioane de dolari și jucatorul Viorel Moldovan de la echipa Servette Geneva, cu 11 milioane de dolari. Anghel Iordanescu deține un hotel la Predeal și este implicat în afaceri din domeniul comercial, iar Viorel Moldovan este platit, anual, cu 500.000 de euro de gruparea elvețiana.
În top urmeaza antrenorul echipei Sportul Studențesc, Dan Petrescu, cu o avere estimata la 10-12 milioane de dolari, realizata din investiții în afaceri imobiliare în Anglia. Urmatorul clasat este antrenorul echipei Șahtior Donețk, Mircea Lucescu, cu 10 milioane de dolari.
Jucatorul Adrian Mutu este pe locul opt în top, cu o avere de aproximativ 9-10 milioane de dolari. Fostul component al echipei Chelsea Londra a obținut 300.000 de euro de la cotidianul britanic „The Sun”, pentru acordarea drepturilor exclusive de imagine asupra petrecerii de inaugurare a locuinței. O parte a cîștigurilor a fost asigurata de contractele de publicitate cu firmele Pepsi și Adidas, care, însa, au renunțat la colaborare, dupa ce Mutu a fost depistat pozitiv la un control antidoping efectuat pe 1 octombrie.
Pe locul noua se situeaza fostul antrenor al echipei AEK Atena, Ilie Dumitrescu, cu o avere apreciata la 8-9 milioane de dolari. Tehnicianul a investit într-o galerie de arta și antichitați, precum și în casa de licitații „Hanul cu tei”.
Ultimul loc în acest top este ocupat de internaționalul Cristian Chivu, de la AS Roma, cu 6 milioane de dolari. Jucatorul este platit de gruparea italiana cu 1,8 milioane de euro pe sezon și este imaginea companiei Coca-Cola în România.
Mediafax