Gwyneth Paltrow susține că a rămas cu episoade de confuzie după ce a suferit de COVID-19
Actrița Gwyneth Paltrow, în vârstă de 48 de ani, a scris pe site-ul său, Goop, că a fost diagnosticată cu COVID-19 în urmă cu mai mult timp și că a rămas cu o oboseală ușoară și constantă și cu senzația de creier încețoșat, iar vindecarea totală va fi una de durată.
“În luna ianuarie, am făcut niște analize care au arătat că am o inflamație mare în corp, așa că am apelat la unul dintre cei mai buni specialiști, medicul Will Cole, iar acesta mi-a spus că ce am avut eu este un caz pentru care vindecarea va fi de durată”, a scris actrița.
Totodată, ea a spus că “după boală a fost foarte atentă la alimentație și că a adoptat un meniu ketogenic și pe bază de plante și s-a abținut de la consumul de alcool și zahăr”.
“Haideți să facem ca 2021 să fie fără nevoia de make-up!”
“Tot ceea ce fac îmi dă o stare de bine și mă simt bine în corpul meu. Am energie, fac mișcare dimineața și saună cu infraroșu pe cât de des posibil, totul în scopul vindecării. Toate acestea au un efect benefic asupra pielii, ceea ce mă bucură. Haideți să facem ca anul 2021 să fie despre frumusețe naturală, fără machiaj!”, a mai spus Paltrow, potrivit People.
CITEȘTE ȘI: Gwyneth Paltrow a lansat “vibratorul suprem”, de Valentine’s Day
Gwyneth Paltrow, dietă de vedetă! Ce îi place să mănânce
Foto: Profimedia Images