Gwyneth Paltrow a lansat “vibratorul suprem”, de Valentine’s Day
Actrița americană Gwyneth Paltrow recomandă cel mai bun cadou pentru iubirea de sine, „vibratorul suprem”, un produs pe care l-a lansat prin compania sa de lifestyle Goop, chiar de Ziua Îndrăgostiților.
Inițial, s-a speculat că momentul lansării nu este chiar cel mai potrivit, însă nu toată lumea a avut un „Valentin” de Valentine’s Day, așa că produsul a fost o opțiune la îndemână pentru cei ce au vrut să sărbătorească oricum.
“Aparatul de masaj intim suprem arată ca un accesoriu de frumusețe”
“Double-Sided Wand Vibrator” are prețul de 95 de dolari și, potrivit descrierii lui Paltrow, este „aparatul de masaj intim suprem”. „În plus, arată foarte bine pe noptieră, este ca un accesoriu de frumusețe. Practic, peste tot este doar frumusețe”, a scris actrița, potrivit TMZ.
Vibratorul nu este primul produs cu tematică sexuală pe care Gwyneth îl are de vânzare pe site-ul său. Astfel, mai sunt disponibile și lumânări cu temă sexuală, cu nume precum “Miroase ca Vaginul Meu” și “Miroase ca Orgasmul Meu”, la prețul de 75 de dolari bucata.
CITEȘTE ȘI: O lumânare din linia „Miroase ca vaginul meu” a lui Gwyneth Paltrow a explodat în casa unei britanice
Paltrow, dietă de vedetă! Ce îi place să mănânce
Gwyneth Paltrow lansează o gamă de preparate alimentare fără gluten
Gwyneth Paltrow vine cu o reţetă perfectă pentru un week-end friguros
Foto: Profimedia Images