Guvernul le cere germanilor sa devina mai veseli pîna la CM
Ministrul Sporturilor din Germania, Otto Schily, a facut apel la poporul german sa devina mai prietenos și mai vesel pîna în 2006, cînd aceasta țara va gazdui Cupa Mondiala la fotbal, transmite ediția electronica a cotidianului „The Telegraph”.
Schily a spus ca germanii trebuie sa renunțe la atitudinea lor posaca în favoarea uneia lipsita de griji, subliniind ca gazduirea Cupei Mondiale este „șansa secolului” pentru Germania.Â
Otto Schily, care este și ministru de Interne, a spus ca germanii ar trebui sa ia exemplul altor europeni. „Nu ne-ar strica mai multa veselie și seninatate, o atitudine vieneza sau mediteraneana. Și noi sîntem capabili sa plutim la doi centimetri deasupra solului”, a precizat Schily.
Remarcile ministrului se adreseaza mai ales taximetriștilor, polițiștilor și angajaților din hoteluri și restaurante și vin într-un moment în care majoritatea germanilor se arata nemulțumiți de situația economica a țarii.
„O atitudine prietenoasa nu este lipsita de recompense”, a subliniat Schily, facînd referire la un studiu potrivit caruia turismul german va cîștiga doua miliarde de lire sterline de pe urma Cupei Mondiale.
Mediafax