Programul de lucru cu cetatenii al serviciilor publice va fi extins cu câteva ore zilnic, daca cererile acestora nu pot fi rezolvate în timpul programului normal, iar la ghisee vor fi amplasate anunturi privind reducerea termenelor de eliberare a unor documente, precum pasaportul si permisele auto.
În cazul în care timpul de prelucare a documentelor este prea lung, cetatenii vor fi serviti pe baza numarului de ordine, conform unor masuri stabilite la nivelul Guvernului.
„Vrem sa redam demnitatea cetateanului, care sa nu mai fie obligat sa stea în fata ghiseului aplecat, în pozitia binecunoscuta. Vrem sa eliminam coruptia care caracterizeaza de multe ori aceste servicii”, a spus premierul Tariceanu.