Guvernul ajută românii cu datorii la bancă și venituri mici
Guvernul estimează că schema de reduceri fiscale pentru populația cu venituri sub medie și credite bancare ar putea duce la reeșalonarea împrumuturilor pentru aproape un milion de români, iar băncile ar putea reduce ratele la credite cu până la 4 miliarde de lei în 2014, susține premierul Victor Ponta.
Horoscop 2014 – Vezi ce prevăd astrele pentru zodia ta în 2014!
El a precizat că măsura este agreată cu Fondul Monetar Internațional și va fi adoptată prin ordonanță, urmând să fie aplicată tuturor creditelor contractate de persoane fizice, salariați sau pensionari.
„Condiția este ca aceste persoane să aibă un venit lunar mai mic sau cel mult egal cu salariul mediu net, de 1.610 lei, și să nu aibă restanțe mai vechi de 90 zile la creditele bancare. Este vorba de înjumătățirea ratei pe o perioadă de doi ani, dar nu mai mult de 500 lei pe lună. Este un credit fiscal acordat de stat pentru a acoperi creșterea dobânzii pentru cei doi ani de scădere a ratei (…) Practic, jumătate din rata pe care o plătesc va fi amânată – cei care au 800 lei rată vor plăti doar 400 lei, restul de 400 lei se amână pe doi ani, iar statul va suporta, pe baza unui credit fiscal, din impozitul pe venit diferența după ce se termină cei doi ani„, a spus Ponta, precizând că măsura presupune ca numai în acest an să fie disponibilizate aproape 4 miliarde lei din partea băncilor pentru persoanele fizice.
Șeful Guvernului a apreciat că această măsură va permite „o creștere moderată, dar importantă” a consumului.
Agenția MEDIAFAX a anunțat, la 24 ianuarie, că Guvernul vrea să stimuleze consumul printr-un credit fiscal, sub forma unei reduceri acordate la plata impozitelor, pentru persoanele cu venituri sub medie care obțin de la bancă restructurarea creditelor, dar numai în condiții stabilite de stat, cu prelungirea scadenței până la doi ani.
Potrivit unui proiect prezentat atunci, statul urma să ofere o reducere la plata impozitului cu cel mult 350 de lei, iar aceasta va fi aplicată doar la expirarea perioadei de reeșalonare.