Guvernul a redus drastic taxele la operatorii de electricitate și gaze, după reclamațiile acestora.
Astfel, taxa calculată în cazul cantității transportate către sistemele de distribuție a fost redusă de la 0,45 lei/Mwh, în varianta inițială, la doar 0,1 lei/Mwh, iar cea stabilită în cazul cantității distribuite a fost diminuată de la 1,25 lei/Mwh la 0,75 lei/Mwh. În același timp, taxa calculată în cazul cantității transportate numai prin sistemul de transport a fost scăzută de la 1,7 lei/Mwh la 0,85 lei/Mwh.
Guvernul a decis totodată ca această taxă, tratată drept un impozit pe „monopolul natural”, să fie percepută tuturor operatorilor licențiați din domeniu, fără să-i mai excepteze pe operatorii de distribuție care prestează pentru mai puțin de 100.000 clienți, așa cum intenționa inițial.
Citește mai multe detalii despre reducerea taxelor la operatorii de gaze și electricitate, pe Mediafax.ro