Guţă – ajutor de instalator cu diplomă
Invitat în emisiunea „În papuci de vedetă” moderată de Andreea
Bănică, la Kanal D, Guţă a acceptat săa faca schimb de vieţi cu
unul dintre fanii săi, care este de profesie instalator. Deşi a
absolit un liceu de profil şi are şi diplomă care atestă
abilităţile de instalator, cîntăreţul a recunoscut că fără ajutorul
celui cu care a făcut schimb de „papuci” nu ar fi reuşit să-şi ducă
la îndeplinire sarcinile.
„Eu în viaţa asta am şi practicat meseria de ajutor de instalator.
Am şi diplomă. Am fost la o doamnă acasă să-i schimbăm chiuveta. Nu
prea mă pricepeam, recunosc. Aşa că am făcut un pact cu
instalatorul. El a lucrat, eu am cîntat”, povesteşte amuzat
Guţă.
În plus, Guţă a urmat programul fanului său, care se relaxează
conducînd maşini de karting, şi a încercat pentru prima oară
adrenalina de pe o pistă de karting. „Eu am carnet de şofer, dar
maşinuţe din astea mici nu am condus niciodată. E într-adevăr
foarte distractiv. Însă trebuie să vii pregătit aici pe pistă. Eu
am îndurat un frig… Data viitoare vin la vară”, a mai spus Guţă.
Emisiunea poate fi urmărită miercuri, de la 20.30, la Kanal
D.