Gurita la Farul Constanta

27 01. 2004, 10:37
Atacantul echipei Oțelul Galați, Mihai Gurița, a semnat, luni, un contract pe doi ani și jumatate cu gruparea Farul Constanța, a anunțat președintele executiv al clubului constanțean, Marcel Lica. "Ne-am înțeles cu jucatorul pentru un contract pe

Atacantul echipei Oțelul Galați, Mihai Gurița, a semnat, luni, un contract pe doi ani și jumatate cu gruparea Farul Constanța, a anunțat președintele executiv al clubului constanțean, Marcel Lica.

„Ne-am înțeles cu jucatorul pentru un contract pe doi ani și jumatate și în aceste condiții urmeaza ca atacantul nostru Cristi Negru sa plece la Galați. Nu cred ca vor fi probleme între Negru și conducerea clubului Oțelul”, a declarat Lica.

Gurița a efectuat, luni, primul antrenament cu noua sa formație.

Gruparea constanțeana mai este interesata de jucatorii Borza (Midia Navodari), Florescu și Pacurar (Universitatea Cluj).

Farul a renunțat la stagiul montan pe care urma sa îl întreprinda în aceasta perioada și se va pregati doar la club. Echipa se afla în cantonament la Constanța pîna pe data de 7 februarie. În perioada 10-22 februarie, fotbaliștii echipei Farul vor fi prezenți în Cipru, unde vor efectua un stagiu de pregatire, care va include și patru, cinci jocuri de verificare.

Mediafax