Fiecare jurat trebuie să aleagă cei mai buni concurenţi şi să îi aşeze pe cele patru scaune pe care aceştia le vor avea la dispoziţie pe scenă. Un concurent nu este însă salvat după ce a fost invitat să ia loc, ci poate fi oricând ridicat dacă mentorul grupei consideră că altcineva a fost mai bun, astfel că tensiunea va fi la cote maxime până în ultima clipă.
”La mine în Bootcamp-ul a fost dezastruos, dar natural, eu m-aş uita la Bootcamp-ul meu. Eu ştiu ce au Delia şi domnul Bănică în plus sau în minus. Domnul Bănică este antrenor la Real Madrid, iar eu de la o echipă de entuziaşti dintr-un sector al Bucureştiului, Buciumul Militari. Numai că ei vin să joace fotbal, noi venim să jucăm rugby! Plus de asta, noi suntem şi înrăiţi, pentru că nu avem fani, nu avem spirit critic, nu ne e ruşine, nu are cine să ne judece, nu ne-a arătat niciodată la televizor, noi facem ce vrem!”, a glumit juratul Carla’s Dreams.
Iată cine sunt membrii grupei lui Carla’s Dreams:
Robert Hotin, în vârstă de 19 ani, este din Iaşi şi studiază Medicina. În etapa audiţiilor, Robert a mărturisit că este complexat de felul arată, dar sigur pe calităţile sale vocale. ”Nu interesează pe nimeni dacă există cineva care nu te place pentru felul cum arăţi. La X Factor ai patru de DA”, a spus atunci Ştefan Bănică.
Leon Tudor Mureşan, are 21 de ani, a venit din Bistriţa şi este student la Conservator. Deşi compune piese de mai mult timp, tânărul a urcat pentru prima dată în viaţă pe o scenă abia anul acesta, la audiţiile ”X Factor”. ”Familia mea nu ştie că am venit la X Factor. Ei nu ştiu că pot cânta cu vocea”, a mărturisit el atunci, după care a ridicat publicul în picioare şi i-a impresionat pe cei patru juraţi cu autenticitatea şi talentul său.
Cristian Porcari, din Chişinău, a revenit anul acesta la ”X Factor” după ce anul trecut a ajuns până în Bootcamp, în echipa lui Ştefan Bănică. ”Carla’s Dreams mi-a spus anul trecut că trebuie să fiu reeducat şi asta am făcut în ultimul an. Am învăţat să nu mă cred mai presus decât alţii şi să fiu eu însumi”, a spus Cristian. Prestaţia sa din audiţii l-a dezamăgit însă chiar pe Carla’s Dreams, juratul în grupa căruia a ajuns. ”Mult mai slabă prestaţia ta de anul acesta! Urăsc nesiguranţa ta, îmi provoacă o senzaţie de nesiguranţă internă. Aş vrea ori să mori, ori să învii, dar să nu stai în astralul acela. Fă ceva, riscă!”, i-a spus atunci juratul, pe care acum trebuie să îl impresioneze.
Andrei Geamăn, în vârstă de 19 ani, este din Bucureşti şi a decis să vină anul acesta la ”X Factor” după ce s-a uitat la un clip motivaţional despre curajul de a-ţi urma visurile. Chiar şi mama sa a declarat atunci că este prima dată când îşi aude fiul cântând, pentru că această pasiune a lui şi-a descoperit-o doar cu un an în urmă. ”Nu m-a mai auzit nimeni cântând înainte să vin în faţa noastră. Nici familia, nici prietenii, nimeni”, a recunoscut el. Andrei a primit la audiţii trei de DA şi un vot negativ din partea lui Ştefan Bănică, juratul considerând că Andrei are nevoie de muncă pentru a-şi îmbunătăţi tehnica vocală şi pentru a-şi şlefui talentul nativ.
Sub pseudonimul Zilla Mike, Negru Mihai, în vârstă de 24 de ani a reuşit să obţină patru de DA şi multe zâmbete din partea spectatorilor. Mihai a interpretat o piesă proprie, pe ritmuri de hip-hop, care a umplut sala cu energie pozitivă: ”O autoironie senzaţională! Dacă treci mai departe, tu trebuie să aduci zâmbetul pe buze în fiecare etapă”, a spus Horia Brenciu după ce l-a ascultat în etapa audiţiilor.
La vârsta de 17 ani, Dragoş Bucătariu, care a venit din Suceava pentru a participa la audiţiile ”X Factor”, consideră că acesta a fost cel mai important moment din viaţa sa. ”Anul trecut mă uitam la televizor şi îmi imaginam cum ar fi să fiu şi eu aici. Şi simţeam deja emoţiile pe care le simt şi acum. Tremur şi parcă mă doare şi stomacul”, a mărturisit cu mare sinceritate adolescentul, care a trecut în Bootcamp fără prea mari emoţii.
Alexandru Stremiţeanu a urcat anul acesta pentru a doua oară pe scena ”X Factor”, după ce în ultimii patru ani a încercat să-şi găsească o altă pasiune în afară de muzică: ”Am încercat de toate, ospătar, casier, operator call-center, asistent vânzări, dar nu m-am regăsit în niciunul dintre aceste joburi. Tot muzica a rămas pasiunea mea şi acum iau lecţii de canto.” Alexandru a primit patru de DA, toţi cei patru juraţi felicitându-l pentru transformarea şi evoluţia prin care a trecut: ”Eu cred că vrei să fii altcineva, chiar tu ai declarat că eşti în căutări. Îţi doresc să te regăseşti, deşi cred că eşti foarte aproape de tine”, i-a spus Ştefan Bănică.
Fostul finalist ”Next Star” Eduard Ungureanu a impresionat publicul şi juriul ”X Factor” cu o piesă interpretată în limba franceză, cu care a reuşit să obţină şi patru de DA. ” Eşti genial! Sunt convinsă că poţi face foarte multe lucruri în muzică. Bravo!”, a zis Delia, în timp ce Carla`s Dreams a fost convins că tânărul de doar 14 ani are toate calităţile necesare pentru a ajunge în finala ”X Factor” de anul acesta.
Alexandru Ţală are de 21 de ani şi face muzică de la vârsta de cinci ani, când părinţii l-au îndrumat pe acest drum. ”Până în clasa a XII-a eu ştiam ce trebuie să fac: să fiu pianist concertist. Apoi am început să am nevoie de bani şi mi s-a părut tare să cânt pe stradă, în Centrul Vechi. Cel mai frumos lucru atunci când cânt pe stradă e că mă pierd în melodii, cânt una, două, trei, apoi deschid ochii şi văd oamenii cum stau cu ochii mari şi mă ascultă. De acolo îmi vine energia pozitivă şi e o libertate pe care nu am mai găsit-o niciunde până acum”, mărturiseşte Alex.
De departe cea mai încântată de momentul lui de la audiţii a fost Delia! ”Doamne, cât de frumos a fost momentul tău! Măi Alex, cum de nu te-am auzit eu până acum în Centrul Vechi? Tu trebuie să te muţi aici, la X Factor. Eu nu te mai las să cânţi în altă parte. Dacă nu, te iau la mine în trupă, vedem cum facem. Eşti un mare artist, unul dintre puţinii artişti pe care i-am văzut pe scena asta. Şi mai eşti şi frumuşel”, i-a spus jurata atunci.
Cristian Moldovan are 16 ani şi spune că iubeşte muzica foarte mult. Cel care l-a îndrumat pe acest drum a fost bunicul lui care a fost preot şi pe care l-a pierdut recent. Carla’ s Dreams, cel care i-a devenit mentor în Bootcamp, a fost convins de talentul lui înainte de primul acord muzical: ”Dacă tu cu timbrul ăsta cânţi prost, eu îmi tai ceva”. Iar după ce l-a auzit cântând a realizat că a avut dreptate: ”Eu cred că băiatul ăsta poate să câştige ”X Factor”. Ceva acolo înăuntru ceva arde. Sper să aibă un pic de deschidere pentru un pic de îndrumări”, a spus atunci juratul.
Anul acesta Horia Brenciu, juratul care a câştigat sezonul al şaptelea, va fi mentorul Grupurilor, Ştefan Bănică va avea grupa de fete sub 24 de ani, Delia pe cea de adulţi, iar Carla’s Dreams va avea echipa de băieţi sub 24 de ani.
În fiecare vineri, de la ora 20.00, la Antena 1, fiecare jurat trebuie să aleagă cei mai buni concurenţi şi să îi aşeze pe cele patru scaune pe care aceştia le vor avea la dispoziţie pe scenă. Un concurent nu este însă salvat după ce a fost invitat să ia loc, ci poate fi oricând ridicat dacă mentorul grupei consideră că altcineva a fost mai bun, astfel că tensiunea va fi la cote maxime până în ultima clipă.
Delia, Horia Brenciu. Ştefan Bănică şi Carla’s Dreams vor alege componenţa perechilor care vor intra apoi la Dueluri. Astfel, doar jumătate dintre aceştia vor trece în etapa următoare, cea a Galelor Live.
Lor li se adaugă şi un concurent surpriză pe care telespectatorii l-au votat pe parcursul ediţiilor. ”Finalistul publicului” va fi aflat abia în etapa Galelor Live, iar dacă acesta este unul dintre cei opt finalişti, se califică în etapa Galelor următorul clasat.