Grosskreutz, amendat cu 60.000 de euro pentru că a urinat în holul unui hotel

Apropo.ro / 26.05.2014, 16:00
Grosskreutz, amendat cu 60.000 de euro pentru că a urinat în holul unui hotel
Fundașul german Kevin Grosskreutz a fost amendat de clubul Borussia Dortmund cu 60.000 de euro, după ce a urinat în hotelul unui hotel din Berlin, în dimineața zilei de 18 mai, a anunțat cotidianul Bild.

Borussia Dortmund a jucat la 17 mai finala Cupei Germaniei, pierdută, scor 0-2, cu Bayern Munchen, iar a doua zi dimineața, în jurul orei 06.00, poliția a fost nevoită să intervină pentru a calma spiritele între Grosskreutz și un alt oaspete al stabilimentului, după ce jucătorul a urinat în holul de la intrarea în Hotel Berlin, unde se afla cazată echipa sa.

Jucătorul, care se află în stagiu cu echipa Germaniei pentru Cupa Mondială, a fost amendat cu 60.000 de euro de către clubul său, iar selecționerul Joachim Löw consideră cazul închis.

Kevin și-a cerut scuze pentru acest comportament. Pentru noi, cazul este închis„, a declarat Low, citat de Bild.

Kevin Grosskreutz a afirmat pentru Bild că a avut un „un blackout” și nu-și amintește nimic despre acest incident.