Gripa porcina, o mare minciuna pusa la cale de industria farmaceutica?
Dr Wodarg, specialis in probleme de sanatate, este de parere ca
„izbucnirea gripei porcine” a fost pusa la cale de
industria farmaceutica, din dorinta de a face bani creand isterie
la nivel mondial.
Wolfgang Wodarg, seful sanatatii in Consiliul Europei, ii acuza
pe
producatorii de medicamente si vaccinuri ca au influentat
decizia Organizatiei Mondiale de Sanatate de a declara
pandemie.
Acest lucru a asigurat pietei farmaceutice castiguri
enorme, in timp ce numeroase tari, printre care si Marea
Britanie, risipesc sume foarte mari de bani de la buget pentru un
vaccin impotriva unei gripe relativ usoare.
O rezolutie propusa de Dr Wodarg prin care cere
o ancheta cu privire la rolul pe care il joaca firmele producatoare
de medicamente in aceasta „afacere”, a fost adoptata de Consiliul
Europei, iar sedinta in care se va discuta aceasta problema va fi
organizata la sfarsitul acestei luni.
Cerintele lui Wodarg sunt incurajate si de guvernul britanic,
care este alarmat de numarul foarte mare de cereri de vaccinare
impotriva gripei porcine.
Si in Romania, mii de persoane s-au
vaccinat in ultimele zile
Departamentul de Sanatate al Marii Britanii este
alarmat de numarul mare de decese puse pe seama gripei noi
(65.000 la nivel mondial) si din acest motiv a luat o serie de
masuri: s-a creat un site special de indrumare a populatiei si s-au
suspendat normele uzuale, astfel incat medicamentele care lupta
impotriva gripei sunt eliberate fara prescriptie medicala.
Avand in vedere ca doar 5.000 de persoane din Anglia au fost
depistate, saptamana trecuta, cu virusul gripei porcine si doar 25
dintre acestea au murit, Dr Wodarg a declarat ca AH1N1 este
„unul dintre cele mai mari scandaluri medicale ale
secolului”. „Ne confruntam cu o gripa obisnuita si cu o
pandemie falsa”, a spus acesta. El a mai adugat ca aceasta poveste
a inceput in urma cu 5 ani, cand s-a vorbit de o gripa mai grava,
cea aviara.
Atmosfera „de panica” a fortat guvernele sa faca provizii de
vaccin Tamiflu si de medicamente, s-au comandat milioane de doze de
vaccin.
„Guvernele au incheiat contracte cu producatorii de vaccin, in
avans, si si-au luat asupra lor toate responsabilitatile. In acest
fel cei care produc vaccinul se aleg cu o suma mare de bani fara sa
aiba vreun risc financiar. Asa ca au asteptat pana CINEVA a spus
pandemie si contractele au fost activate”, a mai adaugat
Dr.Wodarg.
De asemenea, acesta sustine ca din dorinta ca totul sa mearga
conform planului, industria farmaceutica a plasat oameni in
„rotile” Organizatiei Mondiale de Sanatate.
Pionii
platiti de industria farmaceutica au avut un rol important in
decizia de a declara pandemie la nivel mondial, mai sustine
specialistul.
„In scopul de a-si promova medicamentele, companiile
farmaceutice au influentat oamenii de stiinta si agentiile
oficiale, responsabile de standardele de sanatate publica si au
alarmat guvernele din intreaga lume. Datorita lor, miloane de
oameni sanatosi fac un vaccin care nu este testat corespunzator si
astfel se expun unor riscuri mari.”, a mai adaugat acesta.
Oamenii au facut coada, in pasajul
Universitatii din Capitala, pentru a se vaccina impotriva gripei
porcine
Anul trecul, Daily Mail a dezvaluit ca Sir Roy
Anderson, un om de stiinta care sfatuieste Guvernul cu privire la
probleme legate de sanatate, primeste anual 116.000 lire pe an de
pe urma postul pe care il detine in consiliul de conducere al
GlaxoSmithKline (GSK), o companie care fabrica medicamente si
vaccin antigripal.
Se vehiculeaza ca aceasta companie are cele mai mari beneficii
in urma declararii pandemiei.
Un purtator de cuvant de la GSK a declarat:
„Acuzatiile de influentare sunt eronate si nefondate. Organizatia
Mondiala de Sanatate a ajuns singura la concluzia ca trebuie
declarata pandemie.”