Grigore Leşe – La porţile Crăciunului

-Împăratul horelor… aşa vi se spune. Vă mai amintiţi de prima horă pe care aţi cîntat-o?
Prima horă nu am cîntat-o, am jucat-o. În Maramureş, se spune la a cînta, a horí, horea fiind de fapt doina. Eu am horit de cînd mă ştiu, chiar nu-mi amintesc prima hore şi nici cîţi ani aveam cînd am început să cînt.

– De la cine aţi moştenit glasul şi de la cine aţi învăţat să iubiţi folclorul?
Folclorul, muzica tradiţională ori o iubeşti, ori nu. Dacă nu te naşti cu lecţia învăţată, e mai greu. Glasul l-am moştenit de la mama.

– Care vă sînt cele mai dragi amintiri din copilărie?
Vreţi să faceţi revista numai cu mine?!

– Atunci care sînt cele mai importante învăţături pe care le-aţi primit acasă?
Să nu minţesc, să nu fur, să nu las drumul pentru cărare, iar atunci cînd sînt la răscruce, să-mi fac cruce şi să merg spre dreapta.

– De ce aţi ales drumul cîntecului?
Cred că drumul m-a ales pe mine.

– Cum reuşeaţi să vă păstraţi sufletul intact în anii comunismului?
Nu a fost chiar aşa de greu. Nu cred că am fost marginalizat în mod special. Pur şi simplu, nu cîntam muzică populară, nu am vrut să le intru în joc. Cîntam muzică veche, ţărănească, într-un stil arhaic (în grumaz), foarte greu de digerat. Mă mai difuzau la radio, după miezul nopţii, la categoria ciudăţenii din zona folclorului. De fapt şi textele erau de netolerat: fie istorice, de pe front, cu textele adevărate, fie de jale. Ori, şi mai rău, cîntece religioase. Bine că nu am păţit nimic! Pe atunci, eram profesor în Ţara Lăpuşului şi aveam mai multe coruri cu care am avut rezultate excepţionale. Mă refer aici şi la corurile de biserică. Era o perioadă în care nu mă ocupam de mine, mă ocupam de alţii. Toată energia mea, tot timpul meu, toată pasiunea au fost puse în aceste proiecte. şi mai era fagotul…

O altfel de emisiune culturală

– Sînteţi doctor în folclor. Din ce categorii sociale provin ”pacienţii” dvs.?
Sînt doctor în muzică. Nu am pacienţi, am prieteni. Veniţi în sălile mele de concert şi veţi avea o mare surpriză. Spectacolele mele fiind destul de dense – aici vorbesc despre stare, mesaj, interpretare – au parte de un public avizat. În general, public de teatru, de filarmonică.

– Cît de tare prinde folclorul la tinerii din ziua de azi?
Sincer, nu ştiu. Nu merg la spectacole de gen. Tot ce vă pot spune este că publicul meu este tînăr, foarte mulţi studenţi… Sînt invitat frecvent la festivaluri studenţeşti.

– I-aţi regăsit în public, la concertele dvs.?
Pe tineri, întotdeauna. Pe cei trecuţi de prima tinereţe îi găsesc mai greu. Probabil se uită la Etno.

– Produceţi şi prezentaţi o emisiune la TVR Cultural. Care sînt reacţiile telespectatorilor?
Încă de la primele episoade au fost extraordinare. Asta m-a determinat să merg mai departe, cu toate că nu mi-e uşor: prospecţie, săptămîni întregi în teren, apoi comen­tarii, montaj… În 2007, a venit marele premiu al APTR pentru întreaga serie, după care am devenit şi mai exigent cu mine însumi. Încerc să răsplătesc încrederea oamenilor, fidelitatea lor faţă de emisiune, oferind calitate, personaje extraordinare, locuri izolate, de o frumuseţe sălbatică, ireală. Îmi place mult ceea ce fac. Pînă acum cîţiva ani, mă bucuram singur de toate acestea, iar acum, de cînd fac emisiunea, pot să împart bucuria cu atîţia oameni.

– De ce aţi ales titlul emisiunii ”La porţile ceriului”?
Pentru că aşa arată multe locuri din ţara asta, pentru că acolo sînt sufletele multor oameni din ţara asta, pentru că pînă acolo ajunge muzica noastră, cea adevărată.

– Cine mai ”bate” acum la porţile ceriului?
Întotdeauna bate cine te aştepţi mai puţin.

”Ţăranul nu cîntă de două ori la fel”

– Cum mai arată acum Ţara Lăpuşului după 20 de ani de tranziţie şi ”tratamente” comerciale?
La fel. Au mai apărut cîteva case ”domneşti”, dar, dacă vrei, nu le vezi.

– Ce vă place să faceţi cînd vă duceţi acasă, la Stoiceni?
Cum ajung în Stoiceni, mă opresc la biserica din deal, unde m-au botezat. O bisericuţă veche, de lemn, cu turn înalt. În cimitirul de acolo am neamuri, prieteni, vecini. Îmi place să mă plimb prin pădure, să merg prin toate satele în care am fost profesor, în care am avut coruri. Trec întotdeauna şi pe la şcoala din Lăpuşul Românesc.

– Pentru a edita albumul ”Aşteptînd Crăciunul”, aţi avut nevoie de 25 de ani. Ce se întîmplă cu următorul album?
E la Cătălin Muraru, director la Roton. Anul viitor, va fi, cu siguranţă, pe piaţă.

– Există ”noutate” în folclor?
În muzica ţărănească totul este ”noutate”. Ţăranul nu cîntă de două ori la fel. Un horitor interpretează în funcţie de starea lui sufletească din acel moment. Următorul preia horea îmbogăţită de toată simţirea acestuia, la care se adaugă emoţiile şi stările lui, şi aşa la nesfîrşit.

– Ce vă doriţi în 2009?
Exact ceea ce mi-am dorit şi anul trecut, şi acum doi ani… Să ne înţelepţim, să ne întoarcem la valorile adevărate, iar atunci cînd sîntem tentaţi să împrumutăm ceva străin sau chiar să cumpărăm ceva străin să ne uităm mai întîi, cu mare atenţie şi responsabilitate, în grădina noastră.

Post scriptum

Pe 22 decembrie, Grigore Leşe este invitatul special al lui Marian Voicu la ”Cultura fierbinte”, de la TVR Cultural. Emisiunea este concepută ca un post-scriptum la concertul pe care Grigore Leşe şi participanţii la programul ”Ultimii rapsozi” l-au susţinut duminica trecută, la Ateneul Român.

La porţile ceriului – duminică, 14.00, TVR Cultural